printre minciuni, dau și una reala. o minciuna adevarata

   "aoleu, mor, jur! e infarct sau preinfarct, știu eu, am citit undeva simptomele. bai, nu pot sa respir, nu am suficient aer. deschide dracu geamurile, ușile, lăsați-ma sa respir. băga-mi-as pula, n-am făcut tot ce aveam planificat. mor, și o sa rada Dumnezeu de mine ca nu am fost niciodată la munte. vai, aveam atâtea de făcut... nimeni nu știe nimic despre mine, ce simt cu adevarat, am trăit degeaba. în curtea aia de la țară mai trebuia ridicata o casa, în felul asta sa-mi asigur toți trei copiii cu câte o locuință. nu le-am pus bani în cont, or sa ma blameze, nu le-am oferit nimic. bai, sa le zici copiilor ca nu sunt chiar atât de bețivă și proasta cum ma afișez pe feisbuc. mai bine muream zilele trecute, pana sa împlinesc treizeci de ani. ce prost se termina totul, ce film idiot! am atâtea sentimente frumoase în mine și nu le-am arătat. sunt o fricoasa și asa o sa mor." un amalgam de vorbe zbura spre bărbate-miu noaptea trecuta. zeci de gânduri îmi treceau prin minte, genul de vise transformate în planuri care urmau a fi puse în practica într-o zi. eram convinsa ca pana "aici" mi-a fost.
sa chem ambulanta, ma întreabă bărbate-miu. nu, coaie, nu chemi nimic. nu m-am depilat pe picioare de doua săptămâni. decât sa ajung în halul asta la spital, mai bine moarta.
   n-am murit. am făcut baie supravegheata, mi-am pupat copiii, am fumat și m-am culcat cu gândul ca maine când o sa ma trezesc, voi reveni în aceeași viata de om las.
   dimineața urmăresc știrile și aflu ca trei oameni care erau dați dispăruți pe Lacul Siutghiol au fost găsiți. morți. după ce în urma prăbușirii elicopterului în apa, ei erau vii, strigau după ajutor. sa cauți vinovații nu te ajuta cu nimic. dar cu nimic. sa încerci sa schimbi ceva ca pe viitor sa nu se mai întâmple, ei bine, da.
dacă as fi murit ieri, degeaba ziceau ai mei ca "fuma și bea mult, de aia a crăpat!", ca nu era o consolare. dar pentru ca nu m-a vrut nici Dumnezeu și nici dracu, sunt aici. nu același lucru pot spune și despre cei patru oameni morți cu zile în tragedia de pe Lacul Siutghiol. ei poate nu erau fumători înrăiți, poate nu erau băutori și poate aveau o viata decenta, sănătoasă. erau oameni care au salvat viețile altor oameni.
nedrept, nu?

ai dreptul sa nu-ți cunoști adresa

   domiciliul mi-e la fel de instabil ca si psihicul. sa incepem cu inceputul? neah, prea simplu. sa va spun cum se intampla sa ma fac de cacat cand sunt intrebata de adresa la care locuiesc.
1. undeva in Constanta, zona casei de cultura
   in urma cu vreo 11 ani am plecat din Sulina cu doua genti de haine. detinatia - Constanta - oras mare cu "n" oportunitati. la vremea aia nu aveam telefon mobil (era un lux cel putin pentru mine) si singurul mod prin care puteam sa tin legatura cu maica-mea era corespondenta prin scrisori. vine intrebarea capcana din partea maica-mii:
- unde stai, unde iti trimit scrisorile?
- fuck, nu stiu, undeva pe langa casa de cultura.
am aflat ulterior unde stau, dar degeaba. scrisorile mele ajungeau prin vecini ca nimeni nu-mi stia numele. ma rog, poveste lunga.
2. undeva in Rosetti, jud. Tulcea
   ma cauta cineva care voia sa-mi trimita un colet:
- sa-mi lasi adresa unde sa-ti livrez coletul.
- pai... aici nu am adresa, toti ne stim dupa nume. nu cred ca strazile (de fapt, ulitele) sunt numerotate. dar scrie si tu numele meu corect pe colet si trece la adresa "strada principala numarul 5". coletul a ajuns fara probleme.
3. undeva in Bucuresti
    un var de-al meu binevoieste sa ma scoata la masa:
- te iau din fata blocului, zi-mi unde stai.
- cacat, nu stiu. berceni, piata sudului.
- zi-mi blocul si vin in fata sa te astept.
- bai, stiu doar sa ajung acasa.
- bine, zi-mi cum ajungi, pas cu pas.
- cobor la piata sudului, ma plimb pe langa florarese (mai trag cate un miros din flori, recunosc), trec prin fata BIG-ului, traversez, mai traversez o data, merg cativa zeci de metri, fantani arteziene, mai merg cativa metri, pac- fac dreapta pe o alee, apoi e mega-image-ul si non-stop-ul unde cobor noaptea sa-mi iau bere, se face o străduță, pac- biserica si dincolo de ea, blocul unde stau. daca ma intrebi de interfon te fut in gura.
intr-un final ne-am dat punct de intalnire intr-o bodega din cartier.
4. undeva in Constanta, zona far
   in urma negocierilor s-a decis ca familionul meu vrea pizza. de fapt, am decis eu, ca nu poti avea incredere in trei copii cu varste cuprinse intre 7 si 2 ani. imi sun sotul, negociez si cu el, iar conversatia s-a incheiat cu "fa comanda... in juma' de ora sunt acasa.".
sun la un numar de pe un pliant si printre bale fac loc cuvintelor sa-mi iasa din gura astfel incat sa ma inteleaga interlocutorul. ma pocneste peste bot cu "un numar de telefon si adresa de livrare, va rog!". m-am blocat. incercam sa ma salvez din cacatul in care ma scaldam: "dar nici nu ne cunoastem, cum as putea... hihi". ce dobitoaca sunt - imi zic in gand.
- stiti... nu stiu adresa exacta, dar pot sa va dau indicatii cum sa ajungeti.
- am nevoie de adresa ca sa trec datele in calculator.
- uitati, puteti veni in statie la 5 sau 40 si ceva, nu stiu exact ce autobuze sunt in zona far, si vin eu sa iau pizza de acolo.
- nu am cum sa trec statia autobuzului ca locatie.
- dar mi-e foarte foame, va rog.
(cred ca incepuse sa-mi tremure buzele si barba ca ma pufnea plansul. da, sunt rea de foame)
- imi pare rau, reveniti dupa ce aflati adresa exacta.
- nu mai vreau pizza de la voi, ma arunc in bratele altui restaurant.

am suferit, dar nu m-am invatat minte ca nici acum la o luna si ceva de cand locuiesc aici, tot nu-mi stiu adresa exacta. dar stiu cum sa ajung acasa...

viata satului

    se întâmplă de multe ori sa refuz diferite petreceri din motive idioate. ma rog, idioate pentru cei pe care-i refuz. nu pot sa merg undeva daca nu ma atrag personajele (normal ca personaje, ca nu suntem noi înșine cand ne îmbătăm).
zilele trecute ma suna o prietena sa mergem la ziua cuiva.
- hai, vino, o sa fie mișto.
- bai, nu pot. n-am cu cine sa las copiii.
- ii ducem la bunica-mea, lasa ca rezolv eu. hai, ma, o sa avem si lăutari.
partea cu lăutarii o vad exact ca si cum ai prins un peste, il scoti din cârlig si ma pocnesti cu el peste bot lasandu-mi mucoasa peștelui pe buze.
cand vine cineva behăind la masa ta si te derajeaza cand incerci sa-ti vrajesti viitorul futac este exact ce-ti trebuie ca sa te ridici de la masa si sa pleci acasa cu gandul ca o sa scoti vibratorul de la naftalina. lăutarii sunt acei indivizi care pur si simplu iti strica petrecerea. adica degeaba ai baut, degeaba ti-ai tratat sinuzita, degeaba ai facut vocalize timp de o saptamana si toate astea numai din cauza ca vin niște tineri nebăuți care cânta înainte sa te faci tu de cac... inainte sa cânți tu.
nu-i înțeleg nici pe cei care dansează in public. si nu pentru ca eu nu dansez, ci pentru ca prefer s-o fac doar pentru cel care ma (con)duce acasa cand sunt beata. valurile pe care le faci cu colacii de pe burta, opturile din solduri si fluturatul țâțelor sunt mișcări pregatite pentru un singur om daca nu ai planuri de sex in grup.
glumesc. petrecerile fără lăutari sunt ca nunta la care mergi ca invitat in timp ce ai un proces de divort pe rol. al tau.

plimbari

    am scris unei agenții de turism ca stau în Pula, Croatia și vreau sa-mi petrec câteva zile de concediu undeva, oriunde, dar sa ma încadrez în cei 200 de euro disponibili pentru minivacanta. mi s-a răspuns ca beneficiez o oferta de a merge chiar GRATUIT pana în Pula, Romania- o bodega din Vaslui unde, daca ma mișc cum trebuie, îmi rămân bani sa ma și întorc acasă în viata.
Bearl Grylls, te oftici?

tot singură? of, săraca mami!

    vai, nu știu cum reziști tu, dar mie cel mai tare mi-a fost frică de singurătate- îmi zice maica-mea într-un moment nepotrivit. mamă, nu mai bine păstrezi discuția asta pentru când mă îmbăt? (btw, am și niște copii care nu-mi permit sa fiu atât de singură!)
    mă tot întreb de ce atâta panică în fata singurătății? adică, e mai bine ca atunci când te trezești, sa fugi din pat sa te speli pe dinți, în loc sa te masturbezi și de-abia după-aia sa te ocupi de restul problemelor? mie chiar nu-mi face nici o plăcere să trag de pătură când cel de lângă mine s-a înfășurat ca o sarma, să fiu "lingurită" (spoon me! - sigur n-o știu dintr-un film porno) când mi-e cald, să plec învelită în cearceaf ca nu cumva să fiu văzută dezbrăcată, să aplic nu știu ce strategii ca să mă pot scobi în nas fără să fiu surprinsă în fapt...
în plus, cel mai urat moment al zilei este dimineața când te trezești și ai urme de alcool în gură care intre timp pare că s-au transformat într-un hoit pe care-l mesteci. părul zici că face parte din coroana de copac cu ramurile rebele, ca sa nu mai zic de fata boțită și starea de nervi în care te afli înainte sa-ți bei cafeaua. de ce ar trebui sa vreau chestiile astea la pachet cu un martor?
- dar gândește putin, cum să mori singură?
- eh uite că asta e teama mea. sub nici o formă n-as vrea să mor în văzul cuiva, exact asta e cea mai mare teama (ma rog, printre multe altele). vreau sa am o lumânare, ceva, dar în mod cert n-as vrea să mă vadă cineva cum horcăi în momentele de agonie. măcar în timpul morții sa fiu demnă.
- ești proasta, cui dracu' ii semeni? nici eu și nici tac-tu nu suntem atât de ciudați.
- da, știu, și nici atât de bețivi.

amintiri din copilarie

   fiind sulineanca de origine, când urma sa merg în plimbare cu maica-mea la Tulcea eram în culmea fericirii. îți dai seama, oraș mare, oraș cu mașini, orașul unde mâncam pufuleți și înghețată cu cireașă în vârf - și nu oricum, ci înghețată la pahar de sticla, o nebunie (înghețata, nu paharul)!
   imediat ce acosta pasagerul și ieșeam pe faleza în Tulcea, ma opream într-un loc și trageam aer în piept sa simt "mirosul de mașină". prima acostare era tot undeva pe faleza unde cumpăram fise și urcam pe un căluț de lemn preț de câteva minute și ma legănam ca toanta. într-o zi s-a întâmplat sa ne aștepte la vapor tatăl mamei mele - Tutuțu, iar eu am sărit din schema cu legănatul ca ai mei aveau treaba prin oraș. ne oprim undeva în fața la Diana - magazinul cu de toate ii ziceam eu - și ii ascultam pe ai mei vorbind.
Tutuțu către mama: "și, cu școala cum merge, cum se descurca Cristiana?"
mama: "foarte bine! învață și e ascultătoare, a luat premiu..."

o pula! învățam de frica învățătoarei. când punea maica-mea mana pe telefon și zicea c-o suna pe doamna Irimia (doamna, daca citiți, sa știți ca m-ați terorizat!) ma cacam pe mine de frica. adică după ce o încasam de la taica-miu, mi-o luam și de la învățătoare, apoi eram și pedepsita o săptămână în casa. și tot proasta am rămas.

Tutuțu: bravo, bravo! e nepoțica mea, sigur ca învață.
mama: da, ma și ajuta la treaba, sunt mandra de ea.

mama mințea cu nerușinare. văzând-o ca nu se oprește cu laudele la adresa mea, am vrut sa-i întorc gestul lăudând-o și eu la rândul meu, deși îmi aminteam perfect ce mi-a zis pe pasager: "vezi, nu cumva sa-i zici lu' tataia despre mine ca fumez, ai auzit?" îhî...

eu către Tutuțu: auzi, tataia, sa știi ca și mama e cuminte, nu fumează deloc!
Tutuțu: da? și ce NU mai face mama?

poftiți, domnilor... votul meu, numai lăsați-ma în pace!

   am un oarecare sentiment de jenă în fata celor care îmi spun ca-s proastă ca noaptea pentru ca nu votez. da, recunosc, n-am votat niciodată și nici nu intenționez s-o fac acum, iar dacă (și) pentru chestia asta sunt proastă, ok, accept. e puţin cam forțată ideea de a mi se înfige un penis în gât când eu țin dinții strânși.
   "din tot răul sa alegem răul mai mic" spui, da? deci e imperios necesar sa aleg ceva, orice, numai sa-mi fac datoria de cetățean. uite ca eu nu consider o datorie, ci un drept. un drept pe care-l las la latitudinea altora. ăștia care nu-s proşti ca mine, adică votanţii, s-o facă ei și pentru mine, iar în cazul în care votul lor va scoate România din căcat, o sa le fiu recunoscătoare. fiți voi mândri ca sunteţi români, eu mă abțin, sunt modesta!

îndrăgosteală culeasă din muzică

   nu cred ca exista cucoana care sa nu se fi îndrăgostit de Michael Jackson ori sa nu fi avut cel putin o mica - dar mica de tot - fantezie cu el în tinerețe. eu am fost îndrăgostită (și încă sunt), fantezii nu aveam ca deh... la 12 ani știam despre copii ca se concep când un bărbat și o femeie spun aceeași rugăciune în același timp.
Michael era un fel de prima dragoste, asta pana sa ma lovesc de Adore de la Smashing Pumpkins. întâi am ascultat albumul, apoi, ca sa asociez muzica de care ma lipisem atât de tare, am încercat sa aflu cine e cel care scrie versurile. am găsit albumul în original, pe caseta. am desfăcut coperta cu aceeași calmitate cu care o femeie nefutută întâlnește bărbatul pe care-l vânează de ani de zile și-l dezbracă. n-am rupt coperta, dar nici n-am lăsat-o intacta, clar.
în perioada liceului (atunci m-am îndrăgostit de Billy Corgan) aveam prietene cu care pierdeam timpul jucând cărți la mine acasă. le chemam în dormitor și, desigur, le făceam cunoștință cu posterul lipit deasupra patului unde Corgan era la dimensiuni mult mai mari (figura lui, sa ne înțelegem!). "ăsta? pe bune?" - îmi spuneau ele. da, bai, mor după el! "n-are nimic, e fad, da' daca-ți place..." - de parca aveam nevoie de o binecuvântare.
chiar și acum, după atâția ani, ascult cu aceeași pasiune Smashing Pumpkins, iar Billy Corgan, oricât de "fad" ar fi, tot feblețea mea rămâne.
o sa depun un efort și las un link spre o melodie draguță. vezi, asta e altruism, bai!
https://www.youtube.com/watch?v=Z5DU4n7Pdec

cine cauta, găsește!

   îmi place la nebunie când aud într-o știre: "... accident în urma căruia o femeie și-a găsit sfârșitul"
ma imaginez pe mine cautând ceva, nu știu, o bricheta (Dumnezeule, cât ma oftic când vreau sa-mi aprind o țigară și n-am cu ce), și pentru asta dau canapeaua la o parte, controlez în toate ghiozdanele, cu ocazia asta fac și ordine în haine ca poate, poate găsesc un foc. eh, asa bănuiesc ca și femeia aia își cauta sfârșitul.
- bai, am nevoie de un sfârșit, l-ai văzut pe undeva?
- pula mea, nu știu, vezi sa nu fi căzut intre pat și noptiera. daca nu e acolo, ia mașină și du-te undeva, poate îl găsești într-un stâlp sau copac.
și pac, se întâmplă! după ce își găsește sfârșitul:
- aici erai! de ce naiba nu am cautat din prima în locul asta?

undeva prin Constanta

   ieri mi-am zis ca trebuie sa fac ceva sa-mi plimb gândurile în alta direcție. ideea era sa ma prostesc ca-n tinerețe, sa schimb barurile astfel încât sa ma fac de căcat în mai multe locuri, nu doar într-unul. prima data am fost fata cuminte și am băut apa. mi-ar fi plăcut sa zic la fel și după sase ore când eram în al nu-știu-câtelea-bar cu a nu-știu-cata-sticla-de-bere în mana, cu parul despletit, fără hanorac, râzând ca idioata. principiu sănătos: sa bei până râzi! mi-am amintit o faza care s-a petrecut înainte s-o iau pe bere.
eram pe o banca, pe faleza, undeva în fata la Zorile (o cârciumă cu vedere la mare) când ma hlizeam în timp ce mi se făcea poze. se apropie de mine un bătrân și îmi spune ca vrea sa-i fac si lui o poza. pur și simplu sa-l fotografiez, cu telefonul meu, nu-l interesa ce și cum sau de ce. am ras, credeam ca e o gluma filmata (și încă nu sunt convinsa ca nu e gluma). l-am fotografiat, apoi moșulică mi-a zis ca sunt frumoasa. da, sunt frumoasa, îl întreb? pai și de ce nu m-ați fotografiat dumneavoastră pe mine ca sa va închinați la poza în fiecare noapte? am fost nepoliticoasa pentru ca ma irita teribil complimentele gratuite, la fel și privirile ațintite asupra mea. l-am întrebat cum îl cheamă dar nu a știut sa-mi spună imediat, s-a gândit câteva secunde apoi mi-a răspuns. cum eu stau la fel de bine cu memoria, am uitat, normal. m-a rugat sa-l las sa ma pupe pe frunte. mi s-a părut amuzant, serios. mi-am aplecat capul sa ajungă sa ma pupe, apoi m-am uitat la el: bre, nepoata ori victima? - râdeam.
am plecat spre o alta banca cu gândul ca o sa scap de bătrânul insistent. îmi aprind o țigară și ma uit spre mare. după nici cinci minute apare același bătrân cu aceeași rugăminte:
- va rog mult, îmi faceți o poza?
- ?! ăăă, ce? acum câteva minute v-am fotografiat.
- da?
- da.
ok domn' Alzheimer, îi zic în gând. l-am fotografiat din nou. desigur, iar a vrut sa ma pupe. i-am zis ca doar ce m-a pupat, ba chiar și eu l-am pupat și l-am strâns în brate. m-a crezut.

mințeam pentru o cauza nobila, da?

too much porn

   expresiile de genul - ferească Dumnezeu sa - "intri pe mana ei", ori "intri în gura ei..." îmi suna pervers, deloc amenințător. adică ce poate fi rău într-un handjob sau blowjob? acel "ferească Dumnezeu" înaintea expresiilor de mai sus ar trebui înlocuit cu "Doamne ajuta sa...".

sentimentalisme

   mă sună mama disperată că se simte rău:
- vai, nu pot sa respir, nu știu ce se întâmplă, cred ca mor!
- pai și ce pula mea ma suni pe mine? sună întâi la ambulantă, iar dacă reziști, sa te târăști pana la calculator sa-ți dau web, ne vezi, apoi, plm, asta e!
- hai sictir, 'te-n pizda ma-tii de nesimțită! vezi ca am bijuterii, am multe lucruri aici.
- a, ok. totuși, nu crăpa acum ca n-am bani sa te aduc.
- nu fi proasta, ma, chiar mi-e rău.
ma apuca nervii și ii închid telefonul. revine după juma' de ora.
- gata, mi-am revenit! sunt în bar, beau o cafea.
- ah, futu-i, iar sar din schema cu bijuteriile?
- 'mniezăii ma-tii de drac, lasă ca ai sa ma plângi tu...
a închis.

un pic de iubire

   azi am rupt o floare din gradina și i-am dăruit-o fiicei mele în vârstă de trei ani jumate. s-a bucurat. mi-a zis:
- vino mami sa te iubesc!
- ma iubești mult?
- da.
- mult tare? o întreb eu răzând.
- aa nu, nu te iubesc tare ca sa nu te doară...

cum era sa mor (la propriu) de râs

    La putin timp după ce terminasem de gătit, ne-am așezat la masă (eu și Mara). fiică-mea - probabil asa o învățase tat-su - a început, ca de obicei, să-mi laude mâncarea:

- aoleu da' ce bună e ciorbica mă mami!

mi s-a părut foarte comic modul cum a zis, de parcă am greșit că am făcut o ciorbă bună. doar ce am dus lingura la gură când am început sa râd și mi-a rămas un cartof în gât. m-am panicat. să tușesc nu puteam, să trag aer în piept, nici pe atât. mă loveam singură cu pumnul în piept, simțeam că-mi ies ochii din orbite. Mara se uită la mine, lasă capul într-o parte și-mi zice:

- lasă, mami, stai cuminte că-ți aduc apa. da' după ce termin ciorbica.

mi s-a dus cartoful pe gât, am scăpat. tremuram din toate încheieturile, nu-mi ardea de râs. dacă as fi auzit de cineva că s-a înecat mâncând ciorba, n-as fi crezut nici în ruptul capului. oare medicul legist s-ar fi prins că am murit de râs?

la curățat pește, înainte!

   primisem niște caras și, ca orice cucoana care-și da ochii peste cap când e vorba de curățat, dar întinde mana când e vorba de mâncat pește, încep sa-l curăț. fiica-mea care nu se dă în lături de la orice activitate, vine sa ma asiste:

- aoleu, ce-i faci la pește?

- îl curăț!

- adică ii faci băiță?

- ăăă... da. 

- așa mami, fa-i băiță. pot și eu sa ma joc?

- da, dar fără cuțit.

   o vad ca se joaca fără sa ma scape din ochi:

- nu tăia burtica la pește!

- pai... îl curăț, nu ți-am zis?

- adică ii faci baie și în burtica?

- da. acum ii curăț buricul.

- aaa, bravo mami!

peștele lovea cu coada de tocător în timp ce-l tăiam, moment în care Mara îmi zice:

- uite mamiii, se bucura peștișorul, uite ce se bucura!!!

am râs. am râs cu lacrimi și muci.

o stare

   ma tot suna o prietena; inclusiv acum în timp ce scriu. mi-e lene sa răspund. nu mi-e lene sa apăs o tasta, ci mi-e lene sa fiu atenta la ce îmi spune prin telefon. mi-e lene sa aprob ori sa fac pe înțelegătoarea. mi-e lehamite sa-i dovedesc ca e loc și de mai rău. mi-e ciuda sa-i ascult pe cei din jurul meu care sunt demoralizați, când vad ca problemele lor sunt extrem de mici și nu vor sa vadă cât de ușor e sa spargă bariere. vad oameni care sunt la un pas de a fi fericiți, dar nu știu de ce parte sa apuce fericirea. pe dinafara lucrurile sunt atât de simple și atât de "la îndemână" încât îmi vine sa le fut una după ceafa ca sa le deschid ochii, dar știu ca nu-i ajuta, dimpotrivă, se prăbușesc mai ușor.
   urăsc oamenii slabi. de fapt nu-i urăsc, pentru mine sunt folositori. sunt ca niște cai pe care pot urca și-i pot mânui astfel încât sa-mi fie mie bine. detest legile morale pe care mi le impun și de care ma împiedic ca sa fiu fericita.
   am un apel pierdut pe telefon. e apelul meu către mine.

prietenie

   in ultima perioada fug prietenele mele de mine ca dracu' de tamaie. cu o parte din ele am reusit sa ma vad o singura data acum cativa ani, relatia de prietenie pastrand-o prin intermediul telefonului si al internetului.
   una dintre prietene mi-a fost tare draga. s-a suparat pe mine crezand ca o evit, lucru total neadevarat. in perioada cand ea simtea nevoia sa vorbeasca cu mine, eu eram ocupata cu musafiri si chiar nu aveam timp de pierdut pe internet. m-a acuzat c-as fi mincinoasa. nu minteam.
   mi-am facut o alta prietena cand mi-am mutat domiciliul intr-un sat din Delta Dunarii. eh, cu ea am avut - asa zise - aventuri penibilo-comice. de data asta eu am fost cea care s-a suparat, dar am lasat loc de buna-ziua.
   am avut o alta prietena, tot din sat. de cele mai multe ori venea la mine sa bem un pahar de vin, ori mergeam eu la ea si jucam carti cu ea si barbata-sau. intr-o zi nu am raspuns la insistentele ei de a o vizita. s-a suparat si nu m-a mai cautat de atunci, dar nici dor nu-mi e.
   tot in sat m-am imprietenit cu o fata care se cunostea bine cu mama si cu barbatul maica-mii. intre timp mama s-a despartit de barbata-sau, prietenii fiind si ei la randul lor pusi in situatia de a "alege". ma rog, pe fata asta cu care ma imprietenisem o banuiam ca duce vorba de la mine catre fostul sot al maica-mii (cu care am avut conflicte foarte mari). m-a intrebat, am recunoscut, mi-a zis ca-s paranoica si ca nu mai vine la mine pana nu o sa arat ca am incredere in ea - probabil nu o sa mai vina niciodata.
   in satul unde inca locuiesc mi-a mai ramas o singura prietena, cumatra-mea. femeia asta e de o calmitate iesita din comun, practic e total opusul meu. de fiecare data cand ma vad cu ea imi trece starea de nervozitate pe care - de cele mai multe ori - o am.
   a mai ramas Alina, o alta prietena buna pe care o cunosc de cativa ani. o tot urmaresc, vad ca nu da semne de suparare.
   o am si pe Sanda, prietena mea din copilarie alaturi de care am facut tot felul de nazbatii. nici ea nu vrea sa dea bir cu fugitii.

   pana sa termin de scris mi-am schimbat starea, vad ca socoteala din cap nu se potriveste cu cea de pe blog.

când ți-e putin foame

  pe la 12-1 noaptea mi se făcu putin fomiță. ca o hoață am intrat în bucătărie și plina de resentimente am zis ca-mi fierb un ou. da' de ce? daca tot păcătuiesc, sa fie tot tacâmul. iau tigaia, pun un dop de ulei și aștept. uaaai, stai ca-mi fac omleta. sparg un ou și-l bat. parca merge și o juma' de ceapa s-o călesc. toc ceapa rapid, o bag la călit. bat oul ala și parca ma simțeam vinovata ca am murdărit farfuria cu un singur ou. hai ca mai sparg unul. ma rog, de la un ou fiert am ajuns la omleta din patru oua cu ceapa și vreo trei felii de pâine. dar stați ma, nu aruncați cu roșii în mine (deși mergeau și niște roșii la ce foame aveam...)! ce contează ca mănânc noaptea, io-mi beau cafeaua fără zahar daca n-am zaharina. - pentru ca țin la silueta!

gura păcătosului...

   aproape zi de zi vine la mine acasă o prietena cu care joc cărți. termin treaba în casa, culc copiii și ma adresez Corinei în timp ce amestec cărțile pentru joc:
- hai, pune câte un pahar de vin, facem un 69 scurt și cine pierde merge în obor sa închidă găinile, da?
- eu te știam timida, dar accept provocarea. lasă cărțile din mana, explica ce înseamnă sa pierzi la 69 și negociem după-aia pedepsele. - îmi zice ea.

cum sa NU negociezi ce gatesti

eu: Mara, ce vrei sa mănânci?
Mara: cartofi prăjiți.
eu: ba eu cred ca vrei fasole cu costita.
Mara: nu știu ca vreau fasole, dar bine. e și cu cartofi?
eu: îți dau orice în afar' de cartofi.
Mara: daaaa, vreau fasole cu ciocolata!