poftiți, domnilor... votul meu, numai lăsați-ma în pace!

   am un oarecare sentiment de jenă în fata celor care îmi spun ca-s proastă ca noaptea pentru ca nu votez. da, recunosc, n-am votat niciodată și nici nu intenționez s-o fac acum, iar dacă (și) pentru chestia asta sunt proastă, ok, accept. e puţin cam forțată ideea de a mi se înfige un penis în gât când eu țin dinții strânși.
   "din tot răul sa alegem răul mai mic" spui, da? deci e imperios necesar sa aleg ceva, orice, numai sa-mi fac datoria de cetățean. uite ca eu nu consider o datorie, ci un drept. un drept pe care-l las la latitudinea altora. ăștia care nu-s proşti ca mine, adică votanţii, s-o facă ei și pentru mine, iar în cazul în care votul lor va scoate România din căcat, o sa le fiu recunoscătoare. fiți voi mândri ca sunteţi români, eu mă abțin, sunt modesta!

îndrăgosteală culeasă din muzică

   nu cred ca exista cucoana care sa nu se fi îndrăgostit de Michael Jackson ori sa nu fi avut cel putin o mica - dar mica de tot - fantezie cu el în tinerețe. eu am fost îndrăgostită (și încă sunt), fantezii nu aveam ca deh... la 12 ani știam despre copii ca se concep când un bărbat și o femeie spun aceeași rugăciune în același timp.
Michael era un fel de prima dragoste, asta pana sa ma lovesc de Adore de la Smashing Pumpkins. întâi am ascultat albumul, apoi, ca sa asociez muzica de care ma lipisem atât de tare, am încercat sa aflu cine e cel care scrie versurile. am găsit albumul în original, pe caseta. am desfăcut coperta cu aceeași calmitate cu care o femeie nefutută întâlnește bărbatul pe care-l vânează de ani de zile și-l dezbracă. n-am rupt coperta, dar nici n-am lăsat-o intacta, clar.
în perioada liceului (atunci m-am îndrăgostit de Billy Corgan) aveam prietene cu care pierdeam timpul jucând cărți la mine acasă. le chemam în dormitor și, desigur, le făceam cunoștință cu posterul lipit deasupra patului unde Corgan era la dimensiuni mult mai mari (figura lui, sa ne înțelegem!). "ăsta? pe bune?" - îmi spuneau ele. da, bai, mor după el! "n-are nimic, e fad, da' daca-ți place..." - de parca aveam nevoie de o binecuvântare.
chiar și acum, după atâția ani, ascult cu aceeași pasiune Smashing Pumpkins, iar Billy Corgan, oricât de "fad" ar fi, tot feblețea mea rămâne.
o sa depun un efort și las un link spre o melodie draguță. vezi, asta e altruism, bai!
https://www.youtube.com/watch?v=Z5DU4n7Pdec

cine cauta, găsește!

   îmi place la nebunie când aud într-o știre: "... accident în urma căruia o femeie și-a găsit sfârșitul"
ma imaginez pe mine cautând ceva, nu știu, o bricheta (Dumnezeule, cât ma oftic când vreau sa-mi aprind o țigară și n-am cu ce), și pentru asta dau canapeaua la o parte, controlez în toate ghiozdanele, cu ocazia asta fac și ordine în haine ca poate, poate găsesc un foc. eh, asa bănuiesc ca și femeia aia își cauta sfârșitul.
- bai, am nevoie de un sfârșit, l-ai văzut pe undeva?
- pula mea, nu știu, vezi sa nu fi căzut intre pat și noptiera. daca nu e acolo, ia mașină și du-te undeva, poate îl găsești într-un stâlp sau copac.
și pac, se întâmplă! după ce își găsește sfârșitul:
- aici erai! de ce naiba nu am cautat din prima în locul asta?

undeva prin Constanta

   ieri mi-am zis ca trebuie sa fac ceva sa-mi plimb gândurile în alta direcție. ideea era sa ma prostesc ca-n tinerețe, sa schimb barurile astfel încât sa ma fac de căcat în mai multe locuri, nu doar într-unul. prima data am fost fata cuminte și am băut apa. mi-ar fi plăcut sa zic la fel și după sase ore când eram în al nu-știu-câtelea-bar cu a nu-știu-cata-sticla-de-bere în mana, cu parul despletit, fără hanorac, râzând ca idioata. principiu sănătos: sa bei până râzi! mi-am amintit o faza care s-a petrecut înainte s-o iau pe bere.
eram pe o banca, pe faleza, undeva în fata la Zorile (o cârciumă cu vedere la mare) când ma hlizeam în timp ce mi se făcea poze. se apropie de mine un bătrân și îmi spune ca vrea sa-i fac si lui o poza. pur și simplu sa-l fotografiez, cu telefonul meu, nu-l interesa ce și cum sau de ce. am ras, credeam ca e o gluma filmata (și încă nu sunt convinsa ca nu e gluma). l-am fotografiat, apoi moșulică mi-a zis ca sunt frumoasa. da, sunt frumoasa, îl întreb? pai și de ce nu m-ați fotografiat dumneavoastră pe mine ca sa va închinați la poza în fiecare noapte? am fost nepoliticoasa pentru ca ma irita teribil complimentele gratuite, la fel și privirile ațintite asupra mea. l-am întrebat cum îl cheamă dar nu a știut sa-mi spună imediat, s-a gândit câteva secunde apoi mi-a răspuns. cum eu stau la fel de bine cu memoria, am uitat, normal. m-a rugat sa-l las sa ma pupe pe frunte. mi s-a părut amuzant, serios. mi-am aplecat capul sa ajungă sa ma pupe, apoi m-am uitat la el: bre, nepoata ori victima? - râdeam.
am plecat spre o alta banca cu gândul ca o sa scap de bătrânul insistent. îmi aprind o țigară și ma uit spre mare. după nici cinci minute apare același bătrân cu aceeași rugăminte:
- va rog mult, îmi faceți o poza?
- ?! ăăă, ce? acum câteva minute v-am fotografiat.
- da?
- da.
ok domn' Alzheimer, îi zic în gând. l-am fotografiat din nou. desigur, iar a vrut sa ma pupe. i-am zis ca doar ce m-a pupat, ba chiar și eu l-am pupat și l-am strâns în brate. m-a crezut.

mințeam pentru o cauza nobila, da?