Mara si poezia

incercam s-o invat pe Mara poezia pentru serbare. intai cuvant cu cuvant, vers cu vers, apoi cate doua versuri. pana aici s-a descurcat, insa cand am zis strofa intreaga (de sase versuri) s-a impotmolit si a renuntat. eu, sobra cum sunt de fel, incep instructia cu tonul ridicat. - hai ma fata ca nu e greu, uite: "la un capat de livada/ sade omul de zapada./ doi carbuni ca ochi, el are/ iar ca nas un morcov mare/ iepurasul din tufis/ il priveste pe furis." Mara m-a ascultat, nu scoate nici o vorba. - hai Mara, astept. se gandeste apoi ia atitudine: (ma aplauda) bravoooo, bravo mami. mai spune-o inca o data si poti sa iesi la joaca.

primiti cu urarea?

"sa fii iubita!" imi pare a fi mai degraba o jignire decat o urare. tradusa in termenii mei: "sa fii fututa!" - ori las senzatia ca nervii de la nefutut mi se trag (nu intre ei, clar), ori ma blestema cineva cu un viol la drum de seara. pai...