cum ceri ajutor fără sa plătești

   Bai, de când sunt singura acasă, mai am puțin și o iau randeaua. Toate mi s-au stricat, prizele îmi pocnesc, aflu ca mi s-a infiltrat apa în pereți, deci, acoperișul casei e futut, geamul de la garaj mi l-au spart dracii de vecini, aragazul îmi afuma oalele și cate și mai cate. Rezist, chiar mai bine decât atunci când eram la tara.
Ieri noaptea cautam sa descarc un film când aud o pocnitura ce-mi distrage atenția. îmi zic în gând (ok, recunosc, ziceam cu voce tare deși eram singura...) "'tu-le gura mamii lor de miorlăite, sa vezi ce le crap capul dacă mai prind vreo pisica în bucătărie.". îmi întorc căpățâna spre monitor, computerul se restartase. Teveul făcea figuri, m-am cacat pe mine. Oh nu, nu curentul! Smulg toate prelungitoarele din prize (am smuls și priza din perete, tâmpită cum sunt) și merg cu un curaj de om beat în cealaltă camera sa verific dacă urmează sa ard în flăcări ori ba. Priza care făcuse poc alimenta un prelungitor și casetofonul. Eh, ma vedeam femeie cu testicule, am tras casetofonul din priza, dar ce ma fac cu prelungitorul ala? ca sa-l scot, trebuia sa pun mana pe ștecher și, de frica, mi-am împachetat testiculele într-o găleata în timp ce ma retrageam finuț de lângă "zona afectata". îmi pun mâinile sold fără sa renunț la privirea aroganta pe care am aruncat-o către priza și gândesc. Am gândit pana când mi-a venit miros de cauciuc ars. Nu am mai gândit apoi și m-am încălțat cu niște papuci cu toc, am fugit de acasă în pijamale și m-am trezit în fata ușii unei vecine. nu am bătut în ușă ca sa nu-i sperii, dar am strigat. Femeia m-a auzit și mi-a zis sa intru. Agitata cum eram, nici nu am realizat ce m-a întrebat știu doar ca am zis: am nevoie de-un bărbat sa-mi rezolve priza ca iau foc. vecina-mea a făcut ochii mari, cine știe ce înțelesese femeia... ma repet ca sa ma înțeleagă mai bine: da-mi-l pe nea Gigel sa se uite la priza ca miroase a ars.
aaa, pai de ce nu zici asa, vecina?
Ma rog... Mosu dormea, vecina-mea ii ordona unui fecior sa vina cu mine "sa ma rezolve". Ii zic băiatului: auzi, vezi prelungitorul ala din priza? ia arata-mi cum se scoate, dar eu o sa stau mai la distanta, învăț asa... El rade. Îmi spun în gând "razi în pizda ma-tii, da' poate o sa te și tăvălești pe jos și nu de ras." N-au fost probleme, am văzut ca nu am de ce sa-mi fac griji, i-am zis hai vira acum dacă zici ca nu o sa crap azi.
Treaba a fost buna, doar ca nu am mai băgat nici teveul și nici computerul în priza și ma trezeam din ora în ora sa-mi verific pulsul.
A doua zi, adică azi, pornesc toate aparatele în casa și iar aud un hârâit. Bai și acum îl aud și mi se face pielea de Andra, nu de găină. Scot tot din priza inclusiv boilerul și ce mai aveam prin bucătărie. Ma uit în biblioteca sa-mi caut  ceva de citit ca sa treacă timpul mai ușor. Obsedata de mirosul ars, exact asta am simțit, ma gândeam ca gata, pana aici mi-a fost! Ma uit la ceas, ora 11. Ala n-a venit, atunci nici nu mai apelez la ei, ma duc la un nene inginer care e patronul chioșcului din cartier. Pe drum ma gândesc cum dracu' sa ma cotesc de la întrebările lui legate de al meu soț, ca sigur o sa ma întrebe unde e el, cum de nu a reparat el toate alea și cum dracu' sa-l chem eu, femeie singura, fără sa-l plătesc. Ajung în magazin și trag un zâmbet de domnișoară bolnava de cancer în ultimul stadiu.
buna ziua, sa trăiți domn' inginer, ce mai faceți?
saru' mana doamna! bine, tocmai plecam sa aduc marfa, cu ce va servesc?
pai mare lucru nu vreau, decât niște bunăvoință din partea d-voastră ca sa acceptați un joc de alba-neagra cu siguranțele de la tabloul meu electric. știți... m-ați mai ajutat d-voastră cândva și iar îndrăznesc sa va deranjez cu același lucru. 
desigur doamna, cu mare placere. soțul ce face?
deja simțeam cum tocmai mi-a tras un genunchi în burta și eu am căzut pe jos. Următoarele întrebări au venit ca niște șuturi în ovare și lovitura de gratie era o cărămidă îndreptată spre țeasta mea. M-am eschivat pana mi-a dat-o...
știți, soțul e la munca, el mi-a recomandat sa va chem ca pana ajunge el... (adică vreo o săptămână)
dar unde e la munca?
haideți ca va povestesc pe drum. 
Tot drumul l-am întrebat niște tâmpenii legat de electricitate numai sa evit răspunsurile legate de barbate-miu. Omul a venit, m-a ajutat cu ce aveam nevoie, dar tot mai e de lucru. Urmează ca în câteva zile sa-mi înlocuiască siguranțele improvizate ca sa nu mai am fluctuații de curent. Pana atunci o sa stau tot la fel, cu grija ca o sa iau foc sau, mai grav, ca o sa mi se strice sursa la computer ca asta chiar e motiv de plâns.

nu ma mai "cert" pe Feisbuc

   Doar ce am intrat în casa după ce mi-am făcut unele cumpărături de la buticul din cartierul meu. Sa vezi ce pățesc:
Intru în magazin, schimb o vorba cu o cucoana vânzătoare și intre timp intra un nene (de-o seama cu tata) care ne saluta. Arunc o privire scurta cât sa-i răspund la salut, apoi am întors capul spre vânzătoare. M-am cam pierdut cu firea. Nenea care tocmai îmi pupase mâna era cel cu care în urma cu vreo doua luni m-am înjurat pe pagina de feisbuc. Nu mai știu ce-mi scrisese pe wall, dar îmi părea cam îndrăzneț și a trebuit sa-l cumințesc.
Bun, îl vad cu coada ochiului ca se uita la mine, iar eu, ca sa-mi ascund muianul, comand ca tembela orice de pe un raft numai sa am privirea în partea opusa lui. El nimic, se uita în continuare insistent, apoi îmi pune întrebarea aia nenorocita: nu va suparăți, cum va numiți pe feisbuc? nici n-am realizat ca nu m-a întrebat mai întâi dacă am sau nu cont pe siteul asta de socializare.
Vânzătoarea, care ma cunoaște destul de bine, începe sa tipe la nenea: ce ai, ma? lasă femeia în pace ca e clienta fidela. e femeie măritată, serioasa, are doi copii, ce-ți trebuie ție sa te bagi în seama cu ea? poți sa-i fii tata!
In timp ce vânzătoarea îl certa, eu încă ma gândeam ce răspuns sa-i dau. De mințit nu-mi sta în fire (da ma, doar aici mint, atât!), dacă-i zic adevărul, risc sa continui cearta și cine știe cum dracu' ma mai iau și la bătaie la cât sunt de impulsiva... puteam sa-i zic scurt ca ma grăbesc și fugeam imediat din magazin ocolind răspunsul,  dar, idioata cum sunt, am zis ca fie ce-o fi, ii zic ca "da, eu sunt cea pe care el o bănuiește...". Nenea a tras un zâmbet larg, mi-a mai pupat mâna încă o data și a început bârfa. Ca el s-a îngrășat, ca e gurmand, chestii d'astea. Inca ma mir ca nu a dat curs la schimbul de replici pe care l-am avut la vremea respectiva. Dincolo de asta, și mai ciudat e ca sta pe aceeasi strada cu mine din câte zicea vânzătoarea.
Cum de nu am mai dat nas în nas până acum... ?!

"vino, dulce moarte, vino..."

   ...fredonează Legionarul (un personaj din cărțile lui Sven Hassel) de fiecare dată când simte "miros" de moarte.
Mă opresc din citit încercând să-mi amintesc un moment în care am fost la un pas de moarte. Acum râd, însă nu eram la fel de zâmbitoare și în acele secunde când întreaga viață mi se derula în fața ochilor. Sunt curioasă dacă există oameni care să nu fi trecut măcar o dată prin faze similare. Fie că erau cu sau fără voia lor față în față cu moartea. Dacă totuși există, probabil sunt prea ocupați trăind, ori extrem de plictisitori încât nici măcar la moarte nu se gândesc.

de ieri

   La mine în casa e o lege: când e sărbătoare, nu se face treaba! Sărbătoarea începe teoretic seara când bat clopotele. eh ieri seara, pe la ora 6 și ceva, știam ca trebuie sa renunțăm la munca dar, sa ma ierte Dumnezeu, am mai continuat pana pe la 21:30, cu mici pauze. Fiind acasă numai eu cu fratele meu, ne împărțeam treburile. Arunc o privire în camera proaspăt zugrăvită și zic:  
bai, uite cum facem, tu rașchetezi varul de pe parchet, eu vin din urma ta și matur, apoi tu dai cu peria, iar eu finisez.
frate-miu, ca sa nu fie "luat de fraier", se uita în camera și-mi zice bine, dar tu speli corniza ca la bibilit nu ma bag.
eu fac pe negociatorul: ok, dar tu speli ferestrele ca eu nu pot sa le spăl pe din-afara. 
Al meu frate a cedat crezând ca m-a fraierit.
Ma uit la ceas, e 7 seara. Cu teama, îmi continui treaba, ma gândesc ca poate Doamne Doamne nu ma vede având în vedere ca mai des intram pe feisbuc decât sa-mi termin curățenia. Las telefonul de-o parte și decid sa nu ma opresc pana nu așez tot. Nu știu cum dracu se face ca alunec pe parchet și ma infing în șifonier ca un taur în toreador. acum nu știu cat de bine m-am exprimat, probabil șifonierul se sprijinea de mine, nu eu de el, la ce gabarit am. în fine... Idiotul (nu ala din carte, de frate-miu vorbesc acum) râdea cu lacrimi și-mi zice vezi, Dumnezeu nu bate cu parul! io ma cam speriasem naibii ca dacă ma întindeam pe jos din alunecare, nenoroceam bunătate de parchet. aveam o stare de nervi ca nu pot sa descriu în cuvinte. ma uitam în jurul meu ca sa apuc un bocanc, ceva, sa i-l trimit în zotca. n-am găsit, dar nu e bai. nici bine nu mi-am terminat filmul horror din minte, ca aluneca o țeavă din metal și-l lovește fix în cap. Probabil n-o sa credeți, dar chiar asa s-a întâmplat. M-am bucurat enorm, asta pentru ca am reușit sa-i dau și eu o replica micuță, dar cu înțeles: ei, fraiere, ai dreptate, Dumnezeu nu bate cu parul, îți da cu țeava în cap!

ce nu înțeleg, dar și ce îmi place

- ți se urează o zi buna, apoi "urătorul" rade ca vita. pai ce pula mea, urezi sub forma de gluma, pune ghilimelele ca sa înțeleg ca ești ironic...
- în perioada când aveam messenger, ma trezeam cu zeci de mesaje offline în care unu vinde, altul behăie ca nu se face nu știu ce materie într-o zi la școală, dar în pizda ma-tii, crezi ca ma interesează ofertele tale de retardat sau programul tău de la școală?
- mailurile redirecționate la grămadă unde ți se recomanda sa trimiți la rândul tău altor inși ca sa ți se îndeplinească nu știu ce cacat. bai sa-mi fut una, oare Doamne Doamne își citește mailurile sa vadă ce dorințe are de îndeplinit?!
- telefoanele de complezenta. mai bine amenință-mă cu bătaia decât sa ma suni, schimbam doua vorbe, apoi taci ca mutu și oftezi încercând ca în pauzele respective sa vin eu cu un subiect de discuție. vrei sa ne vedem, spune dracu' și dacă accept sa beau o bere cu tine, îți zic o zi și o ora. nu-i mai simplu asa?

   Dincolo de fazele astea care ma scot din sărite, e un lucru care-mi place la nebunie. sunt trei persoane pe care nu le cunosc personal, dar țin legătura virtual. bai, asa frumos așează în pagina mesajele și mailurile, ca mi-e mai mare dragul sa le citesc. sa mor dacă nu ma impresionează. și mai e ceva: cum se poate ca cei pe care nu-i cunosc personal sa ma ajute? nu știu cum se face, dar când vorbesc cu un om pe care îl cunosc doar prin rețelele de socializare, e dispus sa ma ajute cu orice. de multe ori nici nu e nevoie sa cer ajutor. altceva în afara de "mulțumesc" și un "chapeau!" din toată inima, nu pot sa spun. deci, Chapeau dragi prieteni!

din amintiri (legat de prescurtări ciudate)

   Eram la o prietena acasă când îmi face o propunere cel puțin ciudata la prima strigare. cică "hai în bucă să bem o cafea". m-am gândit dacă trebuie sa scormonim în vreun cur după boabe de cafea, ori sa controlam pe cineva în același loc în speranța ca vom găsi un ibric sau cine știe ce alte unelte...
Nu, era vorba sa mergem în bucătărie. Restul e tăcere.

să vă mai mint?

   A trecut o vreme de când n-am mai bâlbâit ceva pe aici dar nu din plictiseală, ci pentru că am fost plecată. Nu, nu cu sorcova. Mi-am luat copiii și am roit-o la sat asa cum spuneam într-o postare anterioară. Intenționam  să-mi mut domiciliul "de tot" cum s-ar zice, însă am considerat (ca și Videanu de altfel) că nu e o rușine să mă răzgândesc. Am revenit, am început treaba în casă și pentru că e sărbătoare mi-am permis să intru și să scriu zilele astea. deci da, o sa continui seria de minciuni cel puțin până mă voi plictisi.