pauza

- ești la calculator, de ce nu răspunzi când te sun pe fix? - îmi zice mama.
- da, sunt în casa, am telefonul lângă mine.
- uite, și-acum te sun, nu auzi?
- stai sa-mi dau gândurile pe silence. gata, acum aud telefonul.

http://www.youtube.com/watch?v=7dgrMSTalZ0

din amintiri

   o întâmplare de care îmi amintesc cu drag. ajunsesem acasă după o zi obositoare de semi-școală. 
intru în casa, îmi arunc ghiozdanul pe unde apuc și îl vad pe frate-miu:
- mama e?
-nu, e la munca; dar ce ai, disperato?
- mor de foame. mâncare a rămas?
- nu. (plescăia ceva.)
- pe la Ema ai fost?
- nu era acasă, la munca și ea. dar vezi ca-i (ora)unu deja, du-te ca sigur a ajuns. îmi zici ce are de crăpăt și merg și eu dup-aia.
- hai ca plec, urca si tu după mine ca sa nu creadă ca ne-am vorbit (lucru perfect adevarat).
eu locuiam la parter, tanti Emilia era la etajul doi. urc treptele cu o viteza de parca eu, copil paranoic, eram urmărit de canibali. ajung în fata ușii și bat timid:
- stai ca vin! aud vocea vecinei.
Tanti Emilia, o femeie grasa, bolnava cu rinichii, si cu un picior la fel de bolnav, deschide ușa si-mi eclipsează vederea spre bucătărie.
- tu ce cauți, n-ai fost la școală?
- ba da tan' Emilia, da' eu scap mai devreme decât Marinela (una din fiicele ei).
- ti-e foame?
- depinde! ce ai bun?
- pe pizda ma-tii, mânaci ce e, nu ce vrei!
- bine, pune sa mănânc. si vezi, nu fi timida când umpli farfuria.
îmi așează in fata farfuria cu supa si se pregătește sa-mi taie pâine.
- Ema, da' ce faci? tu nu știi ca eu nu mănânc "ciorba alba"? nu mai tăia pâine ca nu mănânc, plec.
a urmat o ploaie (ce ploaie, furtuna în toată regula!) de înjurături și probabil, dacă avea picioarele sănătoase îmi trăgea și-un șut în cur. am fugit lăsând ușa de la intrare deschisa. în fata ușii era frate-miu care a făcut stânga-împrejur după mine:
- de ce ai plecat, te-a luat la ture?
- nu ma, ii zic, are ciorba alba și eu nu mănânc fără bulion.
- aaa, ești proasta, aia alba are și carne. io merg sa mănânc.
se întoarce frate-miu și ajunge în fata ușii tocmai când tanti Emilia voia s-o închidă.
- tu ce cauți? a fost sora-ta si face nazuri ca-i dau sa manance bine în paștele mamii voas... nu apuca sa termine ca frati-miu o ia prin învăluire:
- bre tan' Emilia, Câți (eu) e simandicoasa, ea mereu vrea ciorba sa fie roșie, mâncarea sa nu aibă carne, las-o sa aștepte sa mănânce când vine mama. eu știi ca sunt mâncăcios și nu refuz nimic.
- stai acolo la masa, îți dau farfuria ei.
taie painea in timp ce frate-miu o lauda ca mancarea miroase bine. plimba lingura prin supa si vede ca are macaroane. a înverzit!
- Ema, bre, miroase bine, dar nu pot sa mananc macaroane.
- cee? 'tu-va muma-n cur de baistruci pretențioși (in timpul asta frate-miu se ridicase de la masa si da sa fuga spre ieșire), aia nu vrea decât ciorba "roșie", tu ce dracu' mai vrei?
- Ema, stai, io nu mănânc macaroane ca ma gâdilă pe gat si vomit, lasa ca vin maine! trântește ușa și fuge. coboară câte trei trepte deodată fără sa se uite in spate. eu eram in fata usii la mine. pe tanti Emilia o auzeam vociferând: "aia nu vrea ca e ciorba alba, ăstălalt nu vrea ca are macaroane si-l gâdilă pe gat, draci împielițați, după ce ca le dai, mai fac și ifose! eh sa va mai prind eu la mine ca nu știu ce va fac!"