cuibul de viespi din veceu

   am adăugat detaliul cu veceul ca sa nu confundați titlul asta cu acea carte cu bagaboante, știți voi...
"... ma trezesc, aveam cafeaua făcută și țigările pe hol. în timp ce le savuram și citeam niște articole pe feisbuc, ma încerca un sentiment din-ala. iau o revista, îmi aprind o alta țigara și-mi fac curaj sa ma îndepărtez vreo 30 de metri de casa, către veceu. fumasem un sfert din țigare pana sa ajung la destinație. deschid ușa, salut politicos viespile din partea dreapta de pe dinăuntrul budei și ma așez confortabil. continui sa fumez și sa dau paginile din revista fără sa citesc ceva. aud un zumzet, ignor. sunetul se amplifica iar eu continui sa ma prefac ca nu vad și nu aud nimic. mai trag un fum și vad cum prin fata ochilor zboară trei viespii, moment în care îmi doream sa fiu schizofrenica și ceea ce vad și aud sa nu fie decât imaginația mea. veceul de un metru jumate pătrat îl vedeam ca fiind un lift în care ma blocasem, eu fiind claustrofoba. închid revista și încerc sa schimb o vorba cu viespile care-mi dădeau târcoale: știți, viespiilor, nu fiți muiste, eu nu v-am distrus cuibul din mila, cred ca merit sa fiu lăsată în pace și eu la rândul meu. întorc capul și număr viespile, erau 6 sau 7 iar la cuib a rămas un paznic, probabil viespea lașă care nu voia sa se sinucidă înțepându-mă. ma gândeam ce soluții am:
1) deschid ușa în viteza și fug cu pantalonii în vine riscând sa ma vadă în curu' gol vecinu' nea Iani și cei trei feciori ai lui, sau
2) rămân înțepată de viespii și probabil umflata câteva zile din cauza veninului.
alegerea fu simpla: go ahead, jigodiilor, înțepați-ma și muriți, ma! dintr-o data mi-am amintit ca zburătoarele se agita din cauza fumului, citisem mai demult un articol despre apicultura și mi-a rămas în minte ceva cu fumul care le îndepărtează pe albine de stup. aoleu, țigara! ridic o mana sus în semn de pace, iar cealaltă o duc ușor spre talpa și bag țigarea sub papuc s-o sting: gata, am priceput! las țigarea jos, va rog sa va îndepărtați, le transmit viespiilor cu puterea mintii. am stat câteva secunde sa vad cum se comporta și le surprind cum se așează la locul lor în cuib, nu înainte de a-mi arunca o privire ca cea a șoferilor din trafic atunci când un alt șofer face o manevra greșită: se uita insistent, încruntat, eventual întoarce și capul amenințător amintind de câțiva sfinți alături de Dumnezeii mamei mele. răsuflu ușurată văzând ca situația e sub control și meditez: sa le opăresc cuibul sau le las sa trăiască fiind eu amenințată de ele? le las, viata fără senzații e plictisitoare!"

am pus ghilimele la poveste ca nu e vorba despre mine, eu sunt o doamna drăguță cu veceul în casa și, mai mult decât atât, sunt prea finuță ca sa ma cac. e povestea unei prietene...

13 ani

   aveam pregătit ceva de genul: azi se împlinesc treisprezece ani de când l-am cunoscut pe cel care urma sa-mi devina soț și, puturoși cum suntem, nici unul dintre noi nu s-a deranjat sa plece de lângă celalalt - dar m-am răzgândit, nu mai scriu asta. în schimb o sa fac un efort ca sa-mi amintesc doar perioadele frumoase. asta asa, ca cadou cum s-ar zice.