la curățat pește, înainte!

   primisem niște caras și, ca orice cucoana care-și da ochii peste cap când e vorba de curățat, dar întinde mana când e vorba de mâncat pește, încep sa-l curăț. fiica-mea care nu se dă în lături de la orice activitate, vine sa ma asiste:

- aoleu, ce-i faci la pește?

- îl curăț!

- adică ii faci băiță?

- ăăă... da. 

- așa mami, fa-i băiță. pot și eu sa ma joc?

- da, dar fără cuțit.

   o vad ca se joaca fără sa ma scape din ochi:

- nu tăia burtica la pește!

- pai... îl curăț, nu ți-am zis?

- adică ii faci baie și în burtica?

- da. acum ii curăț buricul.

- aaa, bravo mami!

peștele lovea cu coada de tocător în timp ce-l tăiam, moment în care Mara îmi zice:

- uite mamiii, se bucura peștișorul, uite ce se bucura!!!

am râs. am râs cu lacrimi și muci.

o stare

   ma tot suna o prietena; inclusiv acum în timp ce scriu. mi-e lene sa răspund. nu mi-e lene sa apăs o tasta, ci mi-e lene sa fiu atenta la ce îmi spune prin telefon. mi-e lene sa aprob ori sa fac pe înțelegătoarea. mi-e lehamite sa-i dovedesc ca e loc și de mai rău. mi-e ciuda sa-i ascult pe cei din jurul meu care sunt demoralizați, când vad ca problemele lor sunt extrem de mici și nu vor sa vadă cât de ușor e sa spargă bariere. vad oameni care sunt la un pas de a fi fericiți, dar nu știu de ce parte sa apuce fericirea. pe dinafara lucrurile sunt atât de simple și atât de "la îndemână" încât îmi vine sa le fut una după ceafa ca sa le deschid ochii, dar știu ca nu-i ajuta, dimpotrivă, se prăbușesc mai ușor.
   urăsc oamenii slabi. de fapt nu-i urăsc, pentru mine sunt folositori. sunt ca niște cai pe care pot urca și-i pot mânui astfel încât sa-mi fie mie bine. detest legile morale pe care mi le impun și de care ma împiedic ca sa fiu fericita.
   am un apel pierdut pe telefon. e apelul meu către mine.

prietenie

   in ultima perioada fug prietenele mele de mine ca dracu' de tamaie. cu o parte din ele am reusit sa ma vad o singura data acum cativa ani, relatia de prietenie pastrand-o prin intermediul telefonului si al internetului.
   una dintre prietene mi-a fost tare draga. s-a suparat pe mine crezand ca o evit, lucru total neadevarat. in perioada cand ea simtea nevoia sa vorbeasca cu mine, eu eram ocupata cu musafiri si chiar nu aveam timp de pierdut pe internet. m-a acuzat c-as fi mincinoasa. nu minteam.
   mi-am facut o alta prietena cand mi-am mutat domiciliul intr-un sat din Delta Dunarii. eh, cu ea am avut - asa zise - aventuri penibilo-comice. de data asta eu am fost cea care s-a suparat, dar am lasat loc de buna-ziua.
   am avut o alta prietena, tot din sat. de cele mai multe ori venea la mine sa bem un pahar de vin, ori mergeam eu la ea si jucam carti cu ea si barbata-sau. intr-o zi nu am raspuns la insistentele ei de a o vizita. s-a suparat si nu m-a mai cautat de atunci, dar nici dor nu-mi e.
   tot in sat m-am imprietenit cu o fata care se cunostea bine cu mama si cu barbatul maica-mii. intre timp mama s-a despartit de barbata-sau, prietenii fiind si ei la randul lor pusi in situatia de a "alege". ma rog, pe fata asta cu care ma imprietenisem o banuiam ca duce vorba de la mine catre fostul sot al maica-mii (cu care am avut conflicte foarte mari). m-a intrebat, am recunoscut, mi-a zis ca-s paranoica si ca nu mai vine la mine pana nu o sa arat ca am incredere in ea - probabil nu o sa mai vina niciodata.
   in satul unde inca locuiesc mi-a mai ramas o singura prietena, cumatra-mea. femeia asta e de o calmitate iesita din comun, practic e total opusul meu. de fiecare data cand ma vad cu ea imi trece starea de nervozitate pe care - de cele mai multe ori - o am.
   a mai ramas Alina, o alta prietena buna pe care o cunosc de cativa ani. o tot urmaresc, vad ca nu da semne de suparare.
   o am si pe Sanda, prietena mea din copilarie alaturi de care am facut tot felul de nazbatii. nici ea nu vrea sa dea bir cu fugitii.

   pana sa termin de scris mi-am schimbat starea, vad ca socoteala din cap nu se potriveste cu cea de pe blog.