"corectează-mă!"

   A venit vremea "curățeniei" pe blog. și n-o zic cu tristețe, din contră, dar chiar trebuie să recitesc ce-am scris ca să corectez și să mai șterg câte ceva că mă recunoaște lumea. O veche cunoștință din Sulina (da Leontina, tu :D) m-a recunoscut. Deci... nu sunt atât de anonimă pe cât am vrut să par. Doar trei prieteni știau că eu sunt cea care se prostește pe blog, acum când sunt și sulineni care mă citesc, risc prea mult. Dar repet ce am scris mare: "90% DIN CE SCRIU E PURA FICȚIUNE".

știu cum să pierd timpul, ba chiar dau lecții!

   Pentru că în urma cu puțin timp am luat-o-n gușă cu încercarea mea de a scrie prostioare pentru un site de umor, am decis să o fac aici, în "casa" mea, să-mi testez capacitățile de circar de mâna a doua.
Acestea fiind spuse, o să dau "copy", "paste" la ce am scris până acum, apoi o să continui cu texte 100% false (dar care se vor a fi amuzante) până devin enervantă și-mi pierd inclusiv acei câțiva cititori ai blogului meu.

toată lumea-i proastă, mai puțin ăla care zice

   Sunt martoră pe feisbuc la postări de genul "ce prosti sunt unii..." (și se continua ideea, iar la sfârșit se dovedește a fi un citat dintr-o carte a unui filosof frustrat, ușor de digerat de către tineri). Până aici, toate bune. Ideea e că sunt critici aduse la adresa majorității din lista de prieteni, dar numai cu trimitere, fără să se dea nume, fără să excludă pe cineva din listă. Deja încep să cred că poate o fi vorba de mine, pula mea, din moment ce majoritatea prietenilor postează același lucru, e ca și vorba aia: "când doi îți spun că ești beat, du-te și te culcă!".
Ciudat e că tocmai cei pe care eu, personal, îi consider inteligenți, nu postează lucruri de genul ăsta. Mă uit la Pah, spre exemplu. Un om cu coaie care scuipă atunci când are ceva de zis, dar o face cu nume, cu trimitere și dacă insiști... îți dă și adresă sau număr de telefon. Io am râs la o fază de genul asta, dar nu zic acum despre ce e vorba. Florin Iaru, la fel. Când are ceva de spus, o face cu nonșalanță, fără remușcări deși omul ăsta e foarte criticat de majoritatea indivizilor care, culmea, îi cer prietenia virtuală. mă rog, e alta poveste despre care nu o să zic. Ce-i drept, la ei e vorba și de meseria lor care le permite să fută atunci când li s-a făcut o nedreptate. Concluzia e că exact ăștia cu capul pe umeri nu îi vad să epateze în fața celorlați sau să critice pe cineva care stă liniștit în banca lui pentru că, de regulă, când vorbești de prostie e necesar să zici și la ce te referi. Lucru destul de greu de priceput pentru unii (ce mișto e când vorbesc despre o greșeală și în același timp o comit și eu).

dansați?

   Eu nu! nu că n-aș vrea, doar că nu am mai avut ocazia. Minute în șir mi-am stors creierii (bineînțeles, nici un rezultat) încercând să-mi amintesc când m-am bâțâit ultima dată. Ah gata, acum în timp ce scriam mi-am amintit: ultima dată când am dansat a fost cu un ex-coleg de muncă acum vreo 5 ani. Eram în tura de noapte la benzinărie și după ce am cumpărat o navetă de Tuborg și ne-am împărțit frățește sticlele, am băgat muzică populara și ne-am rupt încălțările dansând, asta până când ne-au întrerupt clienții dansul că, deh, voiau să achite carburantul pe care l-au scuipat în rezervorul mașinii.
   In data de 12 iunie voi împlini 12 ani de când mă cunosc cu bărbatul meu. Eh, în ăștia 12 ani nu am dansat vreodată cu el. Nici măcar un dans d'ăla trist în care să ne călcam pe (în) picioare, nimic. Anul ăsta mi-am propus să-l surprind, dar înainte să-l invit la dans o să-i spun ca sunt gravidă pentru că în urma unui șoc, poți să-i spui ce vrei cât timp ii amintești că doar ai glumit în urma cu 5 minute. Adică, o să-l ridic de pe jos, o să-i trag câteva palme ca să-și revină, îl stropesc cu apă și apoi ii zic să dansăm. sigur o sa accepte, sunt la fel de sigură că după glumita asta o să-mi cumpere o sacoșă de teste de sarcină ca să fie convins că doar am glumit, iar atunci când o sa vadă o singură liniuță pe test, o să-mi fută una după ceafa, tot în spirit de glumă. și după ce-o sa facă asta, eu o să-i zic ca nu e frumos să supere o gravidă, apoi după ce-l vad iar pe jos, o să-l bat ca să mă simt răzbunată.
   Căcat. Râdeam de Măruță că are glume de retardat dar văd că nici eu nu sunt departe...
(off-topic) Pentru bărbatul meu, care-mi citește blogul și-mi comentează de pe telefonul meu ca și anonim - o să fii tată, IAR! Acum, când o să te vad palid la fată, o să știu că iar mi-ai citit prostiile. Hai mă că am glumit. Dar imaginează-ți, pensie alimentară pentru 3 copii?!
Ok, iartă-mă, dar chiar îmi place să râd numai gândindu-mă la cum reacționezi în timp ce citești. Tăticule, râzi ori...

urăsc când mi se întâmplă

   Sunt mult prea multe lucruri/gesturi/gânduri/fapte în viata asta pe care le urăsc de moarte, dar nu o să zic despre toate, ci doar de unul care mă scoate din minți când mi se întâmplă: începe cu un subtil gâdilat, las capul pe spate, știu că e gata să vină, trag aer adânc în piept, mă încordez așteptând să mă eliberez de tot ce am când... se oprește. și se încheie brutal, fără măcar să fiu avertizată de ce urmează să mi se întâmple, ca și cum tot deranjul ăsta a fost degeaba și așteptările mele au fost în zadar. tot efortul meu rămâne cu o mică usturime neplăcută și o mare dezamăgire. ochii încep să-mi lăcrimeze, moment în care îmi duc mâna la nas, îl frec, îmi trag mucii și încep să injur așteptând să mai am ocazia de a strănuta. dar aș mai risca o tură pentru că nimic nu se compara cu plăcerea nevinovată de după strănut, e mai plăcut decât orgasmul, eu așa zic. durează mai puțin, e adevărat, dar eliberarea...

un chef nebun de facut nimic

   Vad ca starea mea de "not in the mood" se accentuează pe zi ce trece. am asa un chef de a sta întinsă și a face nimic... nici sa dorm nu am chef, nici sa gândesc, nici măcar sa închid ochii nu vreau, dar nici sa-i țin deschiși. înainte sa ma apuc acum de scris asta, ma uitam la taste în speranța ca poate ma folosesc de puterea mintii ca acele cuvinte pe care le am în minte, sa se scrie singure. n-am reușit. probabil sunt prea obosita ori incantațiile nu-mi folosesc atunci când vreau sa mișc ceva. dar totuși, e atât de greu sa nu fac ceva...
   cum naiba sa stai, fără sa te gândești la ceva, fără sa dormi, ba mai mult, sa te faci ca nu auzi ori ca nu vezi?! cu prietenii nu am mai vorbit, mi-e și frica sa deschid messu', cred ca am de primit niște puli metaforice ca nu am mai dat vreun semn de viata, da' cum pizda ma-sii sa zic ca nu am stare sa vorbesc sau sa scriu?
   nici sa mănânc nu am chef, deși gătesc și-mi hrănesc copiii, eu nu pot sa mănânc. când rămân singura, am chef  de o bere, dar nu vreau sa beau, ci doar sa am deja starea care-mi place fără sa depun efortul de a-mi turna în pahar și de a-l duce apoi la gura. când vreau sa fumez, îmi aprind țigarea cu un efort inimaginabil, dar pentru ca nu am chef sa mișc mana atât de des, nu fac altceva decât sa-mi aprind țigarea și sa o respir, fără s-o scot din gura decât atunci când o sting. când vreau sa scrumez, îmi aplec căpățâna către scrumiera și îmi trag una peste ceafa ca sa cada scrumul, dar nu o fac des, ci doar atunci când chiar mai am și altceva de făcut...
   m-as duce pana la chioșcul din cartier, dar pentru ca patronului ii place de mine, se străduiește sa ma facă sa rad, iar eu ar trebui sa zâmbesc măcar asa, din bun-simt, dar nu am chef. necesita niște mușchi ca sa-mi afișez zâmbetul pe bot, dar gândul ca trebuie sa-i contract ma face sa renunț la plăcerea de a ieși la magazin.
   îmi las feisbucu deschis toată ziua, iar online sunt numai pentru 7 inși, tocmai ca n-am chef sa vorbesc cu toată lumea. din cei 7 vorbesc doar cu 2 zilnic, pe ceilalți nu-i deranjez, deși intenționam sa mai schimb cate o vorba cu cineva...
   ciudat e ca lipsa asta a mea de chef nu e leneveala, ci o stare de epuizare psihica și fizica de care țin cont abia când devin deprimata. cam cum sunt acum. ca sa îmi treacă starea asta trebuie sa rad și sa plâng (nu amândouă deodată). cu rasu' am rezolvat-o, citesc cate ceva, dar mai sunt și cei cu care mai schimb o vorba, la fel de funny și ei. de plâns nu prea pot ca nu găsesc ceva care sa ma sensibilizeze. va trebui sa aștept pana ii fac următorul vaccin fiica-mii ca sa plâng știind c-o s-o doară, pana atunci o sa ma desfăt răzând.
   acum ca am terminat ce am avut de scris, mi-e groaza ca va trebui sa corectez, dar n-am chef. important e ca știu eu ce am behăit aici.