Mara si poezia

incercam s-o invat pe Mara poezia pentru serbare. intai cuvant cu cuvant, vers cu vers, apoi cate doua versuri. pana aici s-a descurcat, insa cand am zis strofa intreaga (de sase versuri) s-a impotmolit si a renuntat. eu, sobra cum sunt de fel, incep instructia cu tonul ridicat. - hai ma fata ca nu e greu, uite: "la un capat de livada/ sade omul de zapada./ doi carbuni ca ochi, el are/ iar ca nas un morcov mare/ iepurasul din tufis/ il priveste pe furis." Mara m-a ascultat, nu scoate nici o vorba. - hai Mara, astept. se gandeste apoi ia atitudine: (ma aplauda) bravoooo, bravo mami. mai spune-o inca o data si poti sa iesi la joaca.

primiti cu urarea?

"sa fii iubita!" imi pare a fi mai degraba o jignire decat o urare. tradusa in termenii mei: "sa fii fututa!" - ori las senzatia ca nervii de la nefutut mi se trag (nu intre ei, clar), ori ma blestema cineva cu un viol la drum de seara. pai...

pauza

- ești la calculator, de ce nu răspunzi când te sun pe fix? - îmi zice mama.
- da, sunt în casa, am telefonul lângă mine.
- uite, și-acum te sun, nu auzi?
- stai sa-mi dau gândurile pe silence. gata, acum aud telefonul.

http://www.youtube.com/watch?v=7dgrMSTalZ0

din amintiri

   o întâmplare de care îmi amintesc cu drag. ajunsesem acasă după o zi obositoare de semi-școală. 
intru în casa, îmi arunc ghiozdanul pe unde apuc și îl vad pe frate-miu:
- mama e?
-nu, e la munca; dar ce ai, disperato?
- mor de foame. mâncare a rămas?
- nu. (plescăia ceva.)
- pe la Ema ai fost?
- nu era acasă, la munca și ea. dar vezi ca-i (ora)unu deja, du-te ca sigur a ajuns. îmi zici ce are de crăpăt și merg și eu dup-aia.
- hai ca plec, urca si tu după mine ca sa nu creadă ca ne-am vorbit (lucru perfect adevarat).
eu locuiam la parter, tanti Emilia era la etajul doi. urc treptele cu o viteza de parca eu, copil paranoic, eram urmărit de canibali. ajung în fata ușii și bat timid:
- stai ca vin! aud vocea vecinei.
Tanti Emilia, o femeie grasa, bolnava cu rinichii, si cu un picior la fel de bolnav, deschide ușa si-mi eclipsează vederea spre bucătărie.
- tu ce cauți, n-ai fost la școală?
- ba da tan' Emilia, da' eu scap mai devreme decât Marinela (una din fiicele ei).
- ti-e foame?
- depinde! ce ai bun?
- pe pizda ma-tii, mânaci ce e, nu ce vrei!
- bine, pune sa mănânc. si vezi, nu fi timida când umpli farfuria.
îmi așează in fata farfuria cu supa si se pregătește sa-mi taie pâine.
- Ema, da' ce faci? tu nu știi ca eu nu mănânc "ciorba alba"? nu mai tăia pâine ca nu mănânc, plec.
a urmat o ploaie (ce ploaie, furtuna în toată regula!) de înjurături și probabil, dacă avea picioarele sănătoase îmi trăgea și-un șut în cur. am fugit lăsând ușa de la intrare deschisa. în fata ușii era frate-miu care a făcut stânga-împrejur după mine:
- de ce ai plecat, te-a luat la ture?
- nu ma, ii zic, are ciorba alba și eu nu mănânc fără bulion.
- aaa, ești proasta, aia alba are și carne. io merg sa mănânc.
se întoarce frate-miu și ajunge în fata ușii tocmai când tanti Emilia voia s-o închidă.
- tu ce cauți? a fost sora-ta si face nazuri ca-i dau sa manance bine în paștele mamii voas... nu apuca sa termine ca frati-miu o ia prin învăluire:
- bre tan' Emilia, Câți (eu) e simandicoasa, ea mereu vrea ciorba sa fie roșie, mâncarea sa nu aibă carne, las-o sa aștepte sa mănânce când vine mama. eu știi ca sunt mâncăcios și nu refuz nimic.
- stai acolo la masa, îți dau farfuria ei.
taie painea in timp ce frate-miu o lauda ca mancarea miroase bine. plimba lingura prin supa si vede ca are macaroane. a înverzit!
- Ema, bre, miroase bine, dar nu pot sa mananc macaroane.
- cee? 'tu-va muma-n cur de baistruci pretențioși (in timpul asta frate-miu se ridicase de la masa si da sa fuga spre ieșire), aia nu vrea decât ciorba "roșie", tu ce dracu' mai vrei?
- Ema, stai, io nu mănânc macaroane ca ma gâdilă pe gat si vomit, lasa ca vin maine! trântește ușa și fuge. coboară câte trei trepte deodată fără sa se uite in spate. eu eram in fata usii la mine. pe tanti Emilia o auzeam vociferând: "aia nu vrea ca e ciorba alba, ăstălalt nu vrea ca are macaroane si-l gâdilă pe gat, draci împielițați, după ce ca le dai, mai fac și ifose! eh sa va mai prind eu la mine ca nu știu ce va fac!"

ce-ți trebuie ca să fii fericită?

   o întrebam pe Mara (fiica mea în vârstă de 3 ani) ce o face fericită, mai precis, ce pot eu să fac pentru ca ea sa fie fericită. îmi zice că nu știe.
- nu știi ce vrei, sau ce?
- da mami.
- măi, ce te bucură, ce te face sa râzi, ce-ți place ție mult de tot?
- aa, gata, știu! vreau uța-uța în curte, vreau sa ma joc cu găini și pui, vreau cu mașina, vreau prăjiturică de la magazin, vreau la nana Stela, vreau cu David în parc fără Filip (David și Filip sunt frații ei). și gata. a, mai vreau și peștișor. și mociocheta (bicicleta). și acum gata.
- ok. am băgat la cap. când vine tac-tu la sat, ii zic să-ți facă leagăn. găinile și puii tu ii hrănești dimineața și seara, așa o sa rămână, prăjiturică la fel, în fiecare zi ai una încă de când ne-am mutat aici. la nană-ta Stela mergem aproape săptămânal, ne și vedem cu ea pe stradă. cu David în parc mergi doar când ajungi pe la Sulina, dar cu Filip. pește mănânci mai mereu, bicicleta o s-o luăm când mai mergem la Sulina. așa că, rămâne să rezolvăm cu leagănul.
am săpat o groapă și am așteptat sa vina tat-su să-i facă leagănul. dorința fiica-mii era îndeplinită.
râdea.
- uite mami, ai văzut? gata leagănul!
- și... ești fericită?
- aproape da!

recomandare

   în urma cu aproximativ o luna aveam timp liber berechet și, pentru ca în biblioteca maica-mii nu găseam decât cărți total diferite de gusturile mele, am decis sa caut prin curțile vecinilor virtuali niște pdf-uri de citit. găsesc câteva piese de teatru, unele ținându-ma captiva minute bune fără sa îmi amintesc ca am totuși un copil de care trebuie sa ma îngrijesc (ceilalți doi fiind plecați în vacanta la tatăl lor).
cum ziceam, profit de timpul liber cât doarme fi-miu și "scrolesc" în căutarea unor scrieri cu care sa-mi obosesc plăcut ochii. prima ma amuzase, a doua mi-a dat asa... o stare de melancolie din care am scăpat imediat ce am descoperit Casandra lasă Troia. ma opresc la a treia piesa doar ca sa zic senzația care mi-a lăsat-o, anume, ceva asemănător cu coperta albumului vulgar display of power al trupei Pantera - un pumn în bot. dintr-un punct ajunsesem sa simt de parca trăiesc ce citesc iar ca piesa de teatru e ușor de jucat, zic eu (dar nu de amatoare). inițial am crezut ca e scrisa de o femeie, văzând cât de lejer te transpune dintr-o stare în alta și la un moment dat te trezești cu un cumul de sentimente contradictorii. îmi permit sa critic un singur lucru: prea multe probleme pentru un singur personaj (deși acțiunea s-ar petrece în decursul a mai  multor ani), prea multa energie negativa care îți da o stare deprimanta după ce termini de citit. mie cel putin îmi futuse toată ziua și mi-a lăsat un gol în stomac. și în minte.

ei, noi, ai noștri

   zilele astea o tot vad pe fiica-mea ca dispare preț de câteva minute apoi se întoarce cuminte în camera unde dormim. în general, când e liniște în casa, cu siguranță se întâmplă ceva. sa o spionez nu pot, am anumite reguli impuse (de mine) și nu calc peste ele, dar azi dimineață s-a dat singura de gol.
vorbeam cu tat-su la telefon și îmi spune sa o chem s-o audă și pe zână. o strig sa vina sa vorbească și, în timp ce conversa la telefon, a realizat ca ține suseta lu' fra-su în mana. îl expediază pe taica-su și o vad cum încearcă sa caute scuze fără ca eu s-o întreb ceva: mami, eu nu am muscat din minciunica, nu sunt bebe, eu doar ma joc cu ea. da? bine, te cred.
ma mintea și ii părea rău. în momentul ala ma vedeam pe mine când am mințit-o pe mama, dar eu am făcut-o la modul grosolan, fără sa-mi para rău:
știind ca sunt singura acasă, am intrat în balcon și, nonșalantă, îmi aprind o țigare. în vreme ce fumam, o aud pe maica-mea în spatele meu: da' tu ce faci, fumezi? eu, întorcând capul spre ea, scot fum prin aproape toate orificiile. nu, nu fumez. treaba ta, după ce ca suntem vai de capul nostru, o sa dai bani și pe țigări, în pizda ma-tii de toanta! eu am început sa râd isteric văzând-o ca ma înjură printre dinți iar cuvintele ieșeau pocit din gura ei. jur ca nu fumam marijuana, dar nu ma puteam opri din râs. razi ca proasta și mai ești și nesimțită, arunca dracu' țigarea aia. dar mama, mai am trei fumuri! Daneee, țipa ea, vino sa vezi ce face fiica-ta! da' voi erați acasă, o întreb. în timpul asta apare taica-miu: haha, fumezi? puțin. ești proasta, îmi zice, ia și sa nu te prind ca-mi furi din pachet ca nu știu ce-ți fac! și-mi arunca un pachet de Assos.
   ma uit la fiica-mea, întind mana și aștept sa-mi dea suseta. mami, nu o ascunde. am gustat din ea ca-mi era dor, dar nu mai vreau, ai zis ca-mi strica dinții. m-a îngenunchiat. spre norocul meu, fata nu-mi seamănă.

cuibul de viespi din veceu

   am adăugat detaliul cu veceul ca sa nu confundați titlul asta cu acea carte cu bagaboante, știți voi...
"... ma trezesc, aveam cafeaua făcută și țigările pe hol. în timp ce le savuram și citeam niște articole pe feisbuc, ma încerca un sentiment din-ala. iau o revista, îmi aprind o alta țigara și-mi fac curaj sa ma îndepărtez vreo 30 de metri de casa, către veceu. fumasem un sfert din țigare pana sa ajung la destinație. deschid ușa, salut politicos viespile din partea dreapta de pe dinăuntrul budei și ma așez confortabil. continui sa fumez și sa dau paginile din revista fără sa citesc ceva. aud un zumzet, ignor. sunetul se amplifica iar eu continui sa ma prefac ca nu vad și nu aud nimic. mai trag un fum și vad cum prin fata ochilor zboară trei viespii, moment în care îmi doream sa fiu schizofrenica și ceea ce vad și aud sa nu fie decât imaginația mea. veceul de un metru jumate pătrat îl vedeam ca fiind un lift în care ma blocasem, eu fiind claustrofoba. închid revista și încerc sa schimb o vorba cu viespile care-mi dădeau târcoale: știți, viespiilor, nu fiți muiste, eu nu v-am distrus cuibul din mila, cred ca merit sa fiu lăsată în pace și eu la rândul meu. întorc capul și număr viespile, erau 6 sau 7 iar la cuib a rămas un paznic, probabil viespea lașă care nu voia sa se sinucidă înțepându-mă. ma gândeam ce soluții am:
1) deschid ușa în viteza și fug cu pantalonii în vine riscând sa ma vadă în curu' gol vecinu' nea Iani și cei trei feciori ai lui, sau
2) rămân înțepată de viespii și probabil umflata câteva zile din cauza veninului.
alegerea fu simpla: go ahead, jigodiilor, înțepați-ma și muriți, ma! dintr-o data mi-am amintit ca zburătoarele se agita din cauza fumului, citisem mai demult un articol despre apicultura și mi-a rămas în minte ceva cu fumul care le îndepărtează pe albine de stup. aoleu, țigara! ridic o mana sus în semn de pace, iar cealaltă o duc ușor spre talpa și bag țigarea sub papuc s-o sting: gata, am priceput! las țigarea jos, va rog sa va îndepărtați, le transmit viespiilor cu puterea mintii. am stat câteva secunde sa vad cum se comporta și le surprind cum se așează la locul lor în cuib, nu înainte de a-mi arunca o privire ca cea a șoferilor din trafic atunci când un alt șofer face o manevra greșită: se uita insistent, încruntat, eventual întoarce și capul amenințător amintind de câțiva sfinți alături de Dumnezeii mamei mele. răsuflu ușurată văzând ca situația e sub control și meditez: sa le opăresc cuibul sau le las sa trăiască fiind eu amenințată de ele? le las, viata fără senzații e plictisitoare!"

am pus ghilimele la poveste ca nu e vorba despre mine, eu sunt o doamna drăguță cu veceul în casa și, mai mult decât atât, sunt prea finuță ca sa ma cac. e povestea unei prietene...

13 ani

   aveam pregătit ceva de genul: azi se împlinesc treisprezece ani de când l-am cunoscut pe cel care urma sa-mi devina soț și, puturoși cum suntem, nici unul dintre noi nu s-a deranjat sa plece de lângă celalalt - dar m-am răzgândit, nu mai scriu asta. în schimb o sa fac un efort ca sa-mi amintesc doar perioadele frumoase. asta asa, ca cadou cum s-ar zice.

un om fain

   văd pe pagina de feisbuc ca doi dintre prietenii mei își sărbătoresc azi ziua de naștere. unul din ei îmi e tare simpatic, deși nu-l cunosc personal. el e "omul fain" despre care vreau sa povestesc ceva.
   în urma cu câteva luni citeam pasaje postate parcă "zgârcit" pe o pagina de internet, fragmente care m-au amuzat și m-au făcut curioasa, îmi doream cartea. la vremea respectiva locuiam în Constanta, găseam librarii la fiecare colt; intru într-una și întreb de Fraier de București a lui Florin Iaru. am gasit cu 30 de lei. nu știu unde mi-a fost mintea de am întrebat prețul deși eu nu aveam bani la mine. nici acasă nu aveam decât strict pentru mâncare (și țigări...). plec dezamăgită din librărie fără carte, de data asta fața de milog pe care o fac nu e convingătoare pentru vânzătoarele de acolo. pe drum ma gândeam cum ar fi sa-i cer lui, autorului, cartea în format pdf? hei, nu-i o idee rea, îmi zic!
ajung acasă, ma reped la calculator, îmi aprind o țigare și deschid chatul cu intenția de a-l "agăța" pe Iaru. da' de unde?! m-am intimidat și nu i-am mai cerut. cine sunt eu ca să-și dea omu' cartea asa, fără sa ma cunoască? lui ce-i iese? nimic! lasă, în câteva zile o sa am bani și o cumpăr, de ce sa risc sa deranjez omu' când pot sa am răbdare?
trece un timp și în aceeași zi prind curaj: ce o sa-mi facă? n-o sa strige după mine doar pentru ca am îndrăznit sa-i cer cartea. vrea sa-mi dea, ok, nu vrea, iar e bine. băi, mi-a dat! și nu e singurul gest frumos pe care l-a făcut față de mine. când am avut nevoie de ajutor într-o problema cu calculatorul, mi-a trimis niște linkuri care mi-au folosit, când l-am întrebat cate ceva, mi-a răspuns fără sa schițeze vreun gest ca l-as fi deranjat. cam asa se comporta omul fain despre care nu am decât cuvinte de lauda. asta e Florin Iaru pe care îl am în lista de prieteni. și, dacă e sa ma laud, îmi permit sa zic și de colegi de-ai lui care-mi sunt la fel de dragi. am mai scris pe undeva despre ei și sper ca niciodată sa nu citească, e mai bine asa.
Oameni simpli, drăguți, criticați de unii dar apreciați de mine. sunt oameni faini cum vreau eu sa le zic, oameni văzuți prin ochii mei, ai unei necunoscute.

despre post

   e ciudat cum în fiecare an, cu puțin timp înaintea sărbătorilor pascale, oamenii devin mai buni, mai cuminți, mai, mai,...
e și mai ciudat cum unii credincioși au senzația ca țin post deși, dacă-i întrebi, ei știu doar de postul alimentar. pentru mine postul nu înseamnă sa ma abțin de la crăpelniță, ci de la vicii. oricum, nu ma abțin nici de la una, nici de la cealaltă, dar fac pe grozava.
dincolo de ce am de reproșat la adresa falșilor credincioși, e un lucru pe care îl găsesc ca fiind amuzant într-o anumita măsură: cucoanele care atunci când nu au chef de sex, se scuza ca țin post. era bine dacă cineva le explica acelor femei ca nu contează ce bagi în gura, mai grav e ce scoți sau ce scuipi.

ați fost vreodată la weekend?

   nu demult am completat un caiet de oracol. una din întrebări: "ați fost vreodată la weekend? dacă da, v-a plăcut?"
mi-am dat seama ca nu știa fata ce înseamnă "weekend", dar a folosit cuvântul pentru ca a crezut ca e "la moda". am înțeles-o perfect, am apreciat sinceritatea ei. îmi amintisem de copilăria mea când, într-o vacanta de vara, vecinii "mari" de la bloc erau plecați în tabără. în mintea mea aveam câteva nelămuriri:
- ce și unde e tabăra? îmi era rușine sa întreb, dar bănuiam ca "tabăra" e un oraș mai mare decât Tulcea (Tulcea pentru mine însemna libertate, orașul mare cu multe mașini și aglomerație pe strada. parcuri, tobogane și leagăne, înghețată la lopetica și pufuleții mult așteptați de la musafirii care ne treceau pragul când ajungeau la noi în Sulina).
- în tabără se ajunge cu trenul? nici trenuri nu văzusem la vremea aia. de fapt, prima data am văzut un tren pe la 20 de ani când m-am mutat în Constanta. am amintiri plăcute, retrăiesc acum emoțiile pe care le aveam când am văzut prima data trenul. aceleași emoții am trăit și când trebuia sa călătoresc singura cu autobuzul și a trebuit sa urmez cu strictețe pașii: intri în autobuz. lângă fiecare ușă găsești cate un compostor. bagi biletul pana la jumătate și apeși pe buton. e foarte simplu, o sa vezi. în ziua aia nu am fost cu autobuzul, am mers pe jos câțiva kilometri ca nu eram sigura dacă o sa ma descurc sa compostez biletul și, decât sa ma fac de ras, mai bine ma plimb 2 ore pana ajung la destinație.
m-am îndepărtat, revin.
 - în tabără se mănâncă friptura cu carne? ar trebui sa explic și pleonasmul. pentru mine, friptura însemna cartofi la cuptor cu bulion și usturoi. o data pe luna aveam și carne, era singura mâncare pe care o mâncam liniștită deoarece carnea se împărțea frățește, fiecare cu porția lui. erau dăți când mâncam la grămadă toată familia și regula era: fiecare mănâncă ce apuca, dacă apuca.

întrebările mele vis-a-vis de "tabără" și-au găsit răspuns când am auzit de cineva ca s-a angajat la "tabără".
- cum, o sa lucreze departe de Sulina?
- nu, la tabără, la internat, acolo...
- aa, deci "tabăra" e clădirea mare cu multe camere și cu multa mâncare, am înțeles!

ceva usor, de post (din amintiri)

   Eram în Constanta, la câteva luni după ce am găsit un loc cu chirie într-o casa cu niște bătrâni puțin cam nebuni. Mosu, un bețivan simpatic, fără dinții din fata, baba, o ciudata cu privire rece, dar era femeie buna atunci când se simțea cu un picior în groapa, mai aproape de moarte.
   O vad pe baba ca se gătește, își alege cel mai mișto batic, își calculează banii pentru lumânări și gândea cu voce tare:
- 'tu-i Dumnezeii ma-sii, nu-mi ajunge și pentru bilet.
- da' unde mergeți, bre, asa gătită pruna?
- la biserica. am ținut post săptămâna asta și trebuie sa ma împărtășesc.
- ați ținut post pana acum câteva secunde când ați înjurat, ii spun cu zâmbetul pe buze. mi-a aruncat o privire ușor blajina, încât mi s-a oprit circulația sângelui. știți, as vrea sa vin și eu la biserica, e departe?
- ai ținut post? nu te poți împărtăși asa de capul tău, fără sa fi ținut post săptămâna asta.
- dacă orezul, fasolea, ceapa și bulionul sunt de post, atunci da, sunt în regula. dar eu nu merg cu autobuzul, doar sa-mi spuneți pe unde e cea mai apropiata biserica de aici.
- mergi cu mine ca nici eu nu iau autobuzul.
   Odată ajunse în biserica, drumurile nostre s-au separat, fiecare își vede de treaba ei. eu îl caut cu privirea pe omul în negru și îl zăresc într-un colt vorbind la telefon, nu-l deranjez. își termina convorbirea și surprind câteva babe ca-l vânează încercând care mai de care sa îngenuncheze în fata lui. urmăresc fiecare baba și le cronometrez în minte; nu aveam răbdare și, spre rușinea mea, ca sa-mi treacă timpul mai repede îmi imaginam păcatele fiecărei cucoane. una mai tinerica, la vreo șaizeci de ani, a stat minute bune sub patrafir, era normal sa mi-o imaginez ca fiind politician. o vad ca pleacă:
- cum a fost? ma refer la păcate, nu la spovedanie. mi-am permis sa-i arunc una scurta ca doar nu ne-om lua la bătaie în biserica. s-a uitat la mine, m-a măsurat din priviri, a vrut sa-mi zică ceva (și nu era de bine) dar am întrerupt-o. eu încă nu m-am spovedit, îmi permit sa mai păcătuiesc, dumneavoastră nu! i-am tăiat elanul, nu m-a înjurat.
îmi vine rândul la spovedit. înainte sa fac pasul decisiv, popa răspunde iar la telefon și îl vad ca iese din biserica. asta e un semn, Doamne? apare în scurt timp cu vreo doi bărbați, le arata ceva în altar după care își dau mana prietenește și popa e părăsit. vine la mine, se scuza, îmi pune pe cap patrafirul și îl aud ca bolborosește ceva. eu instinctual fac o cruce și aștept sa fiu interogata.
- spuneți, va ascult. ați ținut post?
- da.
- în regula, acum mărturisiți!
- părinte, știți, facem altfel: luați în considerare ca am toate păcatele din lume, întrebați-mă de un păcat mai grav și va spun dacă l-am comis sau nu. economie de timp, zic eu.
și începe popa sa-mi însire niște cuvinte împopoțonate - ma plimba printre tarabe - cu o fraza care nu se mai termina la care eu trebuia sa răspund dacă am făcut sex sau nu. și mai precis, când. intenționam sa-i zic ca e cam indiscret, dar știind ca e trimisul lui Dumnezeu, na, tre' sa-i spun. la întrebarea "când", nu am vrut sa răspund, am zis ca e mai bine sa trecem peste. cireașa de pe tort (sau bomboana de pe coliva, mai degrabă) a fost când m-a întrebat detalii legate de activitatea sexuala.
- stați puțin ca ceva nu e în regula, cum adică "cum"? părinte, iertați-mă, dar Doamne Doamne e cam indiscret dacă e interesat de astfel de detalii. cu tot respectul, haideți sa încheiem ritualul cu spovedania, sa trecem la împărtășit ca mai sunt și alte cucoane la rand. m-a simțit după ton ca dacă insista, risca mult.
   Termin cu spovedania și ma îndrept spre ieșire nu înainte s-o caut pe tanti Lenuța (cucoana la care locuiam cu chirie). Plecam și pe drum îmi povestea ea ceva, dar mie mi-a rămas gândul la tânărul preot cu întrebările lui. când ii auzeam vocea mai grava a proprietarei, mai aruncam cate un "vai, chiar asa?!" sa nu para ca nu o ascult. La un moment dat îmi captează atenția când aud ceva legat de popa:
- știi, are har preotul, bătrânul e cunoscut.
- o clipa, care preot?
- la care m-am spovedit.
- dar nu e unu' tânăr, brunetel?
- nu, e bătrân cu barba alba. nu știu la ce popa ai fost tu.
WTF? not again...

La multi ani, Toto!

   La multi ani fratelui meu, cel care are un sincer "block" pe feisbuc din partea mea, un călduros "delete" al numărului de telefon și un "ignore" din tot sufletul la nevoile și rugămințile lui la adresa mea.
dincolo de mizeriile pe care le-ai spus despre mine, eu chiar îmi doresc să deschizi ochii (și mintea) și să realizezi înainte de a fi prea târziu, că drumul pe care l-ai ales nu e unul bun. e păcat să te folosești de o boală imaginara (a mamei), asa cum e păcat să-i învinovățești pe cei din jurul tău pentru nereușitele tale.
mai e un lucru: să minți ca să te salvezi din anumite situații, pot să înțeleg, dar să minți pentru compasiune, tăvălindu-i prin cacat pe cei care îți vor binele, e mizerabil. exista riscul să te îneci în propria voma iar ceilalți nu-ți vor da o mână de ajutor că se vor sufoca în căcatul în care i-ai băgat.

ce nu găsim (încă) pe feisbuc

- poze cu gagici îmbrăcate - dacă ai distribuit asa ceva, probabil fotografia de la contul tău de feisbuc e un cur de bărbat care sta aplecat, cu "obrajii" despărțiți cat sa i se vadă hemoroizii. dacă nu e asa, fii prietenul meu!
- fotografii în care se anunță oricare alte zile, mai puțin cele de "luni" și "vineri" - nu obișnuiești sa faci asta, înseamnă ca nu ești bugetar, n-ai program fix, deci, fii prietenul meu!
- fragmente din filosofie distribuite de indivizi care înțeleg clar ce zice autorul - nu ca as fi vreo gagica culta, nici pe departe (vezi?), doar ca e de cacat sa citesc ceva ce ar putea sa zică tanti Leana dar cu alte cuvinte, apoi sa ma declar fan al lui Cioran, sa fiu acord cu el pentru ca e nume mare. nu știu ce am vrut sa zic cu asta, practic, filosofez.
- filmulețe prea puțin șocante - unul interesant ar fi cu un deget cercetat în stare de libertate, după ce a violat o nara, și, pentru ca mucul se ținea tare pe poziție, degetul și-a făcut un plan diabolic: a premeditat creșterea unghiei ca mai apoi victima (nara) sa fie pandita la drum de seara, iar continuarea devine un coșmar pentru cititori. din bun simt evit sa descriu chinurile prin care a trecut un posibil nas, purtător de nări. filmulețul conține scene de interes major pentru cei cu început de răceală.

de la, pana la, e un pas. unul greșit

   femeile din zilele noastre nu știu sa fie secsi. vad atât la teveu, cat și pe strada, gagici pe care le poți cataloga foarte ușor drept curve sau slute. dar slute din nepăsarea lor, în sensul de neîngrijite.
sunt cucoane la vreo 150 de kilograme, inconștiente fiind de greutatea lor, ce poarta colanți, tricouri cu buricul gol și sandale de unde poți ușor sa vezi călcâiele negre, crăpate, care îți taie cheful de sex, chiar dacă ești proaspăt ieșit din închisoare unde ai avut parte de laba în ultimii douaj' de ani.
mai e și cealaltă categorie de gagici care au impresia ca o pereche de țâțe goale și niște buci lucrate pot sa tina alături de ele un tip pentru restul vieții; eu nu as crede. consider ca un umăr gol e de zeci de ori mai secsi decât femeia complet goala defilând prin casa în căutarea sexului pierdut.
sa consideri vulgara o femeie care fumează în parc, dar tu sa folosești un penis pe post de periuță de dinți, la fel, mi se pare cam ciudat. dar, desigur, sunt subiectiva.
totuși, nu doar femeile dau cu bățul în balta. bărbații care dansează lasciv și se dezbracă frecându-se de o gagica, wtf, men? sa-i cumperi iubitei bilet de 8 martie ca sa vadă niște pulifrici depilați, unși cu cacaturi care te fac să-ți borăști fierea, crezi ca o s-o impresioneze? tot din punctul meu de vedere zic, un hard-porn e mai drăguț (nu ca suna mișto cuvântul "drăguț" în contextul asta?) decât niște tentative de bărbați care mișună ca muștele la cacat, contra-cost, bineînțeles. imaginează-ți o femeie transpirata, lipicioasa, cu muci în nas și bale în colturile gurii invitându-te la dans. știi... nu-i frumos sa refuzi!

mai bine... nimic.

   - ce să-ți iau azi, de 8 martie? mă întreabă soțul, acrit de toanele mele pe care le simte într-un "iar șampon? bagă-ți-l în cur!"
ar fi de preferat sa-mi iei durerea de măsea, ii spun, afișând un zâmbet trist din falca dezumflată.
- la cat ai fost de răutăcioasă în ultima perioadă, ți-aș lua măseaua.
- ok, la multi ani și lu' mă-ta!
- ți-am zis cat de mult mi-as fi dorit sa fii nevasta lui Ștefan Bănică Junior?
...

în ziua în care

...o sa am parte de:

- o bucătărie ÎN casa, nu o anexa a casei;
- o cada sau o cabina de dus, iar albiile și ligheanele le voi folosi doar ca sa-mi scot rufele proaspăt spălate dintr-o mașină de spălat funcționabila;
- un veceu, de preferat în baia unde o sa am o cada sau o cabina de dus, nu în fundul grădinii;
- apa curenta și (cat de cat) curata astfel încât după baie sa ma simt curata, nu mai jegoasa decât înainte sa ma spăl,
...atunci o sa ma îmbăt atât de tare încât o sa vomit în fiecare colt al casei (exceptând bucătăria și baia) ca un câine care-și marchează teritoriul.

boala învinge tot!

   vorbeam cu bărbată-miu:
- auzi, parca ziceai ca azi o sa ma ajuți la curățenie.
- pai te ajut, tu apuca-te, iar când ai nevoie de mine, ma chemi.
- ok, ești chemat sa ma ajuți la curățenie!
- acum? nu știu ce sa zic... mi-e rău, e bine?
- da, e bine, dar sa știi ca și mie o sa-mi fie rău. mai precis, o sa ma doară capul o perioada lunga de timp.

ești bolnav de cancer? hm, nasol!

   ...că îți moare copilul la naștere, tu ești de vină; că a dat mașina peste tine și ai crăpat, șoferul e de vină; că ești bolnav de SIDA, te-ai futut neprotejat, deci, tot tu ești de vină. indiferent de boala de care suferi, se vor găsi vinovați astfel încât să-ți accepți soarta. dar că te-ai îmbolnăvit de cancer, nu prea pot să dea vina pe tine, în schimb, nici nu te pot trata. de ce? pentru că nu sunt bani de citostatice. Teoretic, Raed Arafat avea o soluție ce propunea crearea unui fond de rulment de 800 000 de euro, astfel încât să asigure bolnavilor tratamentul pe un an. Teoretic, da? Practic, acea propunere a fost o hârtie scrisă apoi mototolită cat să ia forma unei mingi pe care Ministerul Sănătății o pasează la Ministerul Finanțelor. cam asa fac cei responsabili de traiul tău, aruncă vina unul pe altul ca o minge la un meci de tenis.
Imaginează-te bolnav, într-un sistem mai bolnav ca tine. de fapt, nu e nevoie să-ți imaginezi...

despre complimente

   în cazul femeilor e tare ușor sa complimentezi. păcat ca ele nu prea pun accent pe treaba asta; cel puțin nu pun accent pe complimentele venite pe seama ochilor, picioarelor sau al muianului. ca sa le captezi atenția e de ajuns sa pronunți cuvântul țâțe și s-a terminat. o sa lase orice activitate ca sa te asculte. copiii își sparg capetele? ți-a luat foc oala pe aragaz? aspiratorul a tras tot în jurul lui, inclusiv covorul? nu contează, ea își asculta bărbatul ca el are ceva important de spus.
din momentul ala tu tre' sa fii precaut, ca în funcție de ce zici, o sa ai parte ori de quality time, ori o sa sari din schema vreo 2-3 luni când vine vorba de sex.
dacă e tinerica (prietena), te-ai scos! gagicile de 17 ani vor sa audă ca au țâțele mari. e bine s-o rogi să-ți împrumute o țâța ca vrei sa joci baschet cu ea și ai cucerit-o. de la 20 de ani se schimba treaba, nu mai tine asta cu mărimea (ca și la bărbați), atunci e momentul sa zici ca țâțele ei sunt îndeajuns de... bune cat sa îți faci damblaua. în schimb, pentru țâțele unor cucoane în vârstă de 30 de ani (+) ai nevoie de timp de gândire înainte sa vorbești despre ele. orice ai spune, posesoarea de găleți cu lapte își da seama ca încerci sa minți. dar dacă tot ai deschis subiectul, spune-i ce țâțe lungi are. dar spune-i asta cu zâmbetul pe fata, s-ar putea sa nu te lovească.
eh, de la patruj de ani în sus nu mai e nevoie sa zici ceva, o sa încerce cucoana sa te ademenească zicând:
- uite, vezi ce multe țâțe am? servește-te acum cat îți dau, altfel mi le bag la loc, în pantalon!