în ce poziție sa facem... poza?

   Ma uit stupefiată (nu cu invidie, Deme) la unele baistruce care postează fotografii cu ele în diferite poziții. Ciudat e nu că le postează, dar de ce pizda mă-sii își fac asemenea fotografii? În fine... 
   Cea mai des întâlnită postură, sau poziție, nu știu cum s-o numesc, e cea în care femela (o tânăra căreia abia i-a venit ciclul, dar se simte femeie) stă rezemată cu palmele lipite de perete și cu fundul ieșit în afară. Fotograful, un mascul tinerel, virgin, altfel ar fi un posibil violator, ii spune din ce unghi ii șade bine. Dacă cea care face pe fotograful e o prietenă de-a protagonistei, atunci e clar, poza iese nasol, iar "actrița" arată ca o grasă în călduri. Asta pentru ca a urmat sfaturile "prietenei".
   În altă ordine de idei, atunci când ii dă drumul pe internet la fotografie se găsesc niște băieți (care încă au muci la cur și căcat la nas) să-i comenteze într-un stil bădăran, cu ar fi: "papushe, ce tiaș tragio dak ai fi femea mea!!!". Eh atunci, fata de care vă povestesc, se arată ca fiind indignată de vocabularul retardatului și ii dă o replica la fel de idioată.
   Un alt caz, la fel de stupid. atunci când printre prietenii ei virtuali se află și un pedofil care o vrăjește, o întâlnește și o fute de-i sar capacele, apoi o plătește și o lasă baltă, va fi acuzat de viol sau intretinere de relatii sexuale cu o minora. Minora care striga printre orgasme "săriți, ma violează, dar nu va grăbiți ca-mi și place!". 
Ca un glonte, îmi trece prin minte o întrebare pentru semi-curviștinele astea: "de ce dansezi în curu' gol pe lângă pula sculată?"

despre șefi

   Mi-ar fi plăcut ca legat de postarea asta sa scriu cuvinte cu conținut mare de vulgaritate, dar nu pot. Pentru ca nu simt asa cum simte soțul meu sau prieteni de-ai mei vis-a-vis de șefii lor. Chiar mai devreme, feisbuc îmi sugera sa-l adaug ca prieten pe un fost șef de-al meu, asta m-a făcut sa ma gândesc la perioada (puțin cam îndepărtată) în care munceam. Ciudat e ca nu am avut parte de javre de oameni ca și angajatori. E posibil sa ma fi certat cu ei, sa-i fi înjurat și ei la rândul lor sa ma înjure, dar am și uitat, ori nu m-a afectat atât de tare încât sa-i țin minte ca fiind oameni rai. S-o luam în ordine:
 - în Sulina am lucrat la o sala de internet (la vechea cantina), unde șefi erau un cuplu. Salariu meu la vremea aia era de 1 milion de lei în condițiile în care salariul minim era 3 milioane. Mi-a fost nasol pentru ca era o perioada critica pentru mine când tocmai zburasem de acasă și nu-mi permiteam gazda. Am mai scris despre asta și nu o sa repet. Șefii erau ok, tocmai de asta nu am insistat cu salariul mai mare, ma rog, nici nu-și permiteau sa plătească mai mult.
 - tot în Sulina a fost următorul loc de munca și, de asemenea, în același domeniu. Patronii sălii de internet erau doi băieți asociați, oameni cu care nu prea luam legătura, doar veneam la sala iar ei veneau sa ne controleze destul de rar. Eram controlați dacă notam toate computerele ocupate pentru ca atunci nu aveau un program care sa contorizeze banii încasați, iar șefii erau conștienți ca se fura, de asta ne plătea asa puțin. Salariul era mic, dar nu ma plângeam caci puteam sa ma descurc. De furat nu prea ma aruncam, deși se fura ca-n codru, eu îmi scoteam doar țigările, nu ma interesa sa bag mana adânc în încasări, chiar dacă as fi făcut foamete.
 - al treilea job l-am avut în Constanta. Ma angajasem camerista la un hotel din Mamaia "pe pile" cum s-ar zice. Mătușa soțului meu era contabila acolo și m-a băgat și pe mine sa lucrez. Salariul era puțin peste minim, condițiile de munca erau decente, nu ma pot plânge. Ca șef direct aveam o supraveghetoare. O femeie de milioane în fata căreia nu îndrăzneai sa zici nici da-te mai încolo. Nu era nevoie sa ne spună ea ce sa facem ca de rușine făceam totul perfect, sau macar încercam sa facem asta. Îmi ieșea șpagă destul de mare.
 - pentru ca am lucrat camerista doar pe sezon, din toamna m-am angajat vânzătoare într-o patiserie. Am mai scris pe undeva despre asta. Doua cupluri erau patronii patiseriei, ce-i drept, erau asociați la mai multe patiserii, de aia și-au permis să-și împartă veniturile. Despre ei nu am decât cuvinte de lauda. Toată ziua râdeam cu ei, mai ales când le povesteam ce tâmpenii făceam când eram baistruc. Atunci când mi-am dat demisia de acolo, am avut o mare părere de rău, dar știam ca o sa plec la mai bine. După demisia mea am rămas în relații bune cu ei dar, din păcate, am auzit ca au falimentat de când cu criza asta... Mi s-a făcut dor acum de șefii respectivi.
 - ultimul job pe care l-am avut pana sa intru în concediu maternal a fost de casiera într-o benzinărie. Pizda mă-sii, eram un amarat de lucrător comercial, dar suna mai bine casiera. și despre perioada asta am mai scris, n-o sa ma repet, ma voi limita doar la șefi. Bun! Aici șeful stației de benzinărie era un ardelean tânăr, cam de-o seama cu soțul meu. E un băiat de treaba, n-am ce-i reproșa decât ca era un scârțar. Bai, o chitra mai mare ca el n-am văzut frate. Dar râdeam de ma cacam pe mine. Mergeam la munca cu placere de multe ori. Ne mai și înjuram, e adevărat, dar era fără supărare. Mai e o chestie: într-un colectiv unde șeful e criticat, trebuie sa tragi și tu câteva înjurături la adresa lui, altfel ești văzut pupator în pula, vorba românului.
   Practic, toți oamenii care mi-au fost șefi, m-au tratat omenește, adică nu s-a lăsat cu certuri mari astfel încât sa nu ne vorbim. A, doar o "șefă" nu-mi mai vorbește ca i-am scris un bilețel în care i-am spus ca pomenile tatălui ei (care murise de curând) sa și le facă din banii ei, nu sa-mi oprească din salariu. Ca asta făcuse cucoana, după ce ca era un salariu de mizerie, mi l-a oprit chipurile sa achit eu datoriile celor care au jucat pe tura mea. Ma rog, e o imbarligatura mai mare, dar la faza asta a fost nesimțită, nu degeaba am tratat-o la fel. Pentru ca eu nu prea am avut motive de înjurat șefii, s-ar putea ca data viitoare sa zic despre angajatorii soțului meu. Acolo da, o sa am cate ceva de zis și urări de muie cu sănătate și fericire.

hello, good bye!

   Peste câteva zile o sa-mi mut catrafusele, însă nu dintr-o camera în alta ci dintr-un oraș în altul. Mai bine zis de la oraș la sat. Ziceam într-o postare ca am casa la tara, am gradina mare și, spre norocul meu, am și un frate dispus sa muncească gradina aia, doar n-o sa-mi rup io cocoașa. De ce îmi mut domiciliul? Pentru ca soțul meu o sa muncească o luna sau doua în afara tarii ca sa ne putem achita datoriile și sa ne revenim cu banii, iar eu nu pot sa rămân în orașul în care stau momentan, sa am grija de cei doi copii fără ajutorul cuiva, având în vedere ca al treilea bebe e pe drum.
   Și sa vezi acum discuții în neam legate de al treilea copil, sa vezi pana o sa-mi aranjez mutatul, pana îmi termin cu aranjatul în casa... da' și când oi termina, ce rânjet o sa-mi afișez pe bot!

telefonul oprit

   Nu știu cum sunteți voi, dar eu încep să-mi închid telefonul cu o zi înaintea unei sărbători. Nu am ceva împotriva sărbătorilor "mari", doar că mă apucă plânsul atunci când în loc să crăp, să beau, să-mi vad de treabă, sunt nevoită să răspund la zecile de mesaje venite pe telefon. Astea de Paști mă omoară. Toate încep cu "Fie ca...", apoi continuă o fraza lungă ce-ți ocupa spațiul a trei mesaje. Am răbdare să citesc până la capăt, dar nu pot să nu observ cât de ruptă de realitate e urarea. Puțini sunt cei care îți fac o urare simplă, drăguță, pe care o accepți cu plăcere și răspunzi imediat...
   Acum ca am pierdut cartela veche de telefon, nu prea mai primesc mesaje. Ori  s-au saturat oamenii sa-mi mai scrie?!

cel mai rușinos sărci pe gugăl

   Dacă tot e perioada asta cu Postul Paștelui, mă gândesc să trag o spovedeală rapidă legat de ce prostii am căutat pe gugăl. Nu vă așteptați la saituri porno (nu că n-aș căuta, doar că nu mi-ar fi rușine cu asta), ci la o căutare unde nu știam cum se scrie un cuvânt. Cuvântul e "subraț". Am găsit în mai multe variante folosit: sub braț, subbraț, subraț, încât am decis sa merg la risc atunci când l-am folosit. Am greșit, dar îmi trece repede, nu ma plâng. Aveți ceva de reproșat? Dar de... mărturisit?

conversatie scurtă (2)

   Îi spun soțului meu azi că sunt două posturi tv (Paprik și Boomerang) care-mi plac mult și e imperios necesar să rearanjez programele din telecomandă, la care el îmi răspunde: cumva știi de emisiunea aia culinară "pregătește dracului ceva de mâncare și lasă teveul"?
   Nu știu de ce, dar tind să cred ca a fost ironic...

Grandomanie

   Zilele trecute, o prietenă de pe feisbuc întreba ce metode de a ne pedepsi copiii avem. Motivul pentru care a întrebat lucrul ăsta a fost că al ei copilaș în vârstă de trei ani a îmbrâncit un alt copilaș în parc. Am înțeles, copilul era necăjit și a încercat să lupte pentru teritoriul pe care el îl considera al lui. Eu am doi copii care se ceartă mai tot timpul, când văd că situația scapă de sub control, le iau jucăriile (că pentru jucării se ceartă) și s-a terminat. Câteva minute ii las așa ca să se calmeze. Am spus cam ce metode de pedeapsă le aplic, la fel, au mai fost câteva cucoane care și-au dat cu părerea la postarea prietenei mele și fiecare aveam dreptate în felul nostru, zic io. Doar că, o cucoană ce se vedea cu o viață experiență în materie de copii, a început să ne înșire câteva cărți și să ne spună cum să le vorbim copiilor noștri, practic încerca să mă educe pe mine, ca și părinte. I-am explicat că nu e așa cum crede, dar nu m-am putut înțelege și am preferat să nu intru în vreo polemică cu ea cât timp nu e pe pagina mea. E o treabă care mă supără, ca și la cucoana asta cu o experiență de doi ani într-o grădiniță și se vede a fi medic neuropsiholog pentru copii. Poate chiar e și probabil avea dreptate, nu zic nu, însă a exagerat. Nu e prima dată când întâlnesc oameni care au o părere mult prea bună despre ei înșiși. Când am fost internată cu copilul în spital, credeți-mă, infirmierele și asistentele se credeau medici, iar medicii se văd Dumnezeu. Rar se întâmplă să dai peste un om cumsecade în spital, dar dacă totuși găsești așa ceva, uită-te atent, s-ar putea să fie un pacient căci sunt slabe șanse să facă parte din personalul sanitar...
   Ce vreau să spun e că lipsa de modestie (pe care eu o am doar în glumă) poate duce ușor la grandomanie și pierzi contactul cu realitatea. E ca și cum eu, care mă prostesc scriind în blogul ăsta, m-aș vedea mare scriitoare de science-fiction. Sau "doar" scriitoare. Dacă e așa, atunci fratele meu care a construit un veceu în curte e arhitect și inginer constructor, nu?

dă click, dă like, dă share, fă ceva!

   Citisem niște texte amuzante legate de acele cerșeli pentru "click" la articol, sunt cam aceleași cerșeli ca și cele de laic pe feisbuc. Îmi par la fel de ciudate ca și laicul la propria postare dar, mă rog, asta-i altă poveste. Uite câteva idei de a mă provoca să intru pe linkul recomandat: "click aici și ți se vor spăla ferestrele", "cu un singur click, ești posesoarea unei pizza diavola", "ce-ți mai place ca după click să ruleze un film porno", "vezi aici cum în timp ce tu citești articolul, mâncarea se prepară singură", "click aici pentru a simți aroma proaspătă de trandafiri", "ca să poți da click, trebuie sa ai peste 18 ani" (asta fraierește pe oricine),"după numai un click, spălatul rufelor va fi istorie", iar preferatul meu "pentru fiecare click dat, un politician ia cel puțin zece ani închisoare cu executare".
   Dincolo de faptul că unele sunt chiar realizabile (cel cu pornachele și cel cu pizza), mi-ar fi plăcut ca partea cu politicienii corupți în special să fie reală. Aș tine apăsat click-ul pe mouse până mi-ar paraliza degetul, fără glumă!