din amintiri

    Mi-am amintit o faza trăită în copilărie, pentru mine a fost ceva amuzant, iar acum, povestindu-i și mamei cum a fost "behind scene", i se pare și ei destul de comic.
La câteva luni după ce-l naște pe fratele meu, mama se simțea rău și avea o presimțire în urina ca o sa moara(...). Eu, copil fiind, nu prea realizam ce se întâmplă, tot ce ma interesa pe mine era sa am în fiecare zi meniul preferat (cartofi prăjiți lipiți de oua) pregătit cu puțin timp înainte sa ajung acasă de la școală.
Într-o zi ca oricare alta îmi fac apariția acasă, arunc ghiozdanul pe unde apuc și o roiesc în bucătărie. Masa era curata, mâncare din părți. Furioasa, intru în sufragerie sa-i cer socoteala maica-mii de ce nu am crăpelniță. Deschid ușa, vad ca lângă pat e o pereche de sandale negre (alea de ocazie) așezate frumos, dar maica-mea nu-i. Ma îndrept spre camera mea dar pana sa ajung în dormitor vad ușa deschisa la baie și maica-mea se aranja la oglinda. zic:
- de ce te faci frumoasa? unde pleci? cartofii unde sunt?
- vezi ca ai mâncare în cuptor, nu plec nicăieri, o sa ma întind sa dorm.
- asa gătită? ma gândeam: uite mincinoasa, merge la distracție iar mie nu mi-a făcut cartofii, eu ce mănânc?
   Îmi face semn sa ma dau din ușă ca sa iasă din baie și sa se întindă pe pat. înainte de asta mi-a dat un caiet unde scrisese pe prima pagina câteva rânduri, cică sa i-l dau lu' taică-miu. Nu o bag în seama, ma vede ca am bot și vreau sa plec, dar ma striga. își scoate lănțișorul de la gat și inelele și îmi zice unul din inele sa-l păstrez ca e din generație în generație. Atât eram de bucuroasa încât m-am speriat, mi-am dat seama ca ceva nu e în regula, dar ce am făcut: I-am zis maica-mii ca e cea mai buna mama din lume și ca nu mai vreau cartofii (da, am o obsesie cu mâncarea aia), dar vreau sa ies la joaca. Primul lucru pe care l-am făcut a fost sa ies din casa, am alergat la prietena mea cea mai buna sa ma laud cu ce am primit.
- Sanda, uite ce am, mi-a dat maica-mea bijuteriile ei, acum am și eu cu ce sa ma laud.
Prietena mea, mai suspicioasa din fire, ma întreabă cum de am primit asa, fără vreo ocazie, atâtea lucruri. La care eu răspund: bai, nu știu, cred ca moare ca am văzut-o îmbrăcată mișto și din casa nu iese. nu contează, uite ce mi-a dat, lasă detaliile.
- pai și dacă moare, ce faci?
- am aur! hai afara, merg sa-i caut pe toți sa jucam 9 pietre.
Ieșim din bloc și ma întâlnesc cu o prietena de-a mamei mele care îmi spune îngrijorată ca mama o sa plece la spital, se simte foarte rău și eu trebuie sa plec sa-l caut pe tata. Ma ofticasem puțin ca mi-a stricat joaca, dar m-am conformat. Începuse agitația, pe mine și pe frate-meu ne-au trimis la o ruda din oraș sub pretextul ca mama e în spital și nu se știe dacă scapă. eu ridic din umeri, un fel de whatever...
   Dupa câteva zile, revenim acasă unde era și mama, puțin mai slaba decât cum o știam. Ne întreabă ce am mai făcut, parca mai mult vorbeam de complezenta. Terminam conversația și, înainte de culcare, mama îmi zice sa-i dau înapoi bijuteriile ca ea se simte mai bine. Dezamăgită, ii întind toate lucrurile și plec. Noaptea aia am plâns de parca eram la priveghi. A doua zi la școală ma întâlnesc cu prietena mea care ma vede smiorcăită.
- ce s-a întâmplat? a murit maica-ta, asa?
- mai rău... mi-a luat toate bijuteriile înapoi ca și-a revenit!

...se mai întâmplă

   știți ce neplăcut e când alergi ca tâmpita crezând că te urmărește cineva și de fapt sunt pașii tăi? sau acele momentele drăguțe când stai îmbrățișat cu partenerul și începi să te mângâi pe braț crezând că e mâna lui? cam asa era să mi se întâmple și cu like-ul pe feisbuc, eram cât pe ce să mă lăicuiesc la un comentariu de-al meu mai vechi. partea bună e că sunt de acord cu mine în anumite privințe, nu degeaba mi-as fi dat like. legat de celelalte faze... mai bine nu detaliez.

conversație scurtă (4)

mama: ce glume proaste ai. explică mai clar, Emmanuelle aia e actriță sau cântăreață că nu înțeleg ce ai zis tu acolo pe Facebook.
eu: e actriță, a jucat într-un film, imitație de porno.
mama: așa se numește filmul?
eu: ete pula, de parcă nu ai auzit de Emmanuelle. e o serie de filme erotice, un fel de porno dar mai slăbuț, ce dracu', pe vremea ta la ce pornache vă uitați?
mama: pe vremea mea, bărbații cucereau femeile să facă dragoste, nu se uitau la filme porno să se masturbeze. of... generația asta...
eu: mamă, mi-ai spulberat orice gând că aș fi fost adoptată. eu trăiam cu speranța (ca și Jerry Seinfeld) că poate sunt adoptată și tu, totuși, nu te-ai futut până acum.
mama: ai sictir!

vule vu poze com sa?

   Sunt faze de care tot aud și nu pot să înțeleg o chestie: pozele cu gagici dezbrăcate. mă refer la acele fotografii făcute prin veceu, în dormitor sau, de ce nu, în bucătărie pe când gospodinele retardate își țin câte un castravete între țâțe în momentul în care li se spune să zâmbească la aparat (la ăla foto mă refer).
Ma întreb cum poți tu, tentativă de bărbat, ca în loc să fuți harțabala care se dezbracă în fața ta, să îți scoți telefonul din buzunar și să-i faci poze cu care să o șantajezi după câteva zile? Îmi pare la fel de penibil ca și atunci când o vezi pe nevastă-ta deghizată în polițistă fluturând o pereche de cătușe cu puf, tu să scoți permisul de conducere și te scuzi că ai întârziat la masă.