Obișnuiesc să mă ascund după diferite măști, de fiecare dată, cu aproape orice individ. Sunt ironică, arogantă, umilă, mincinoasă, vulgară, mizerabilă, macabră, tranșantă, cinică, respectuoasă sau flegmatică. Dar am momente în care oricât de mult m-as strădui să nu mă las descoperită, se întâmplă să-mi cadă toate măștile și să fiu eu. Recent mi s-a întâmplat în timp ce citeam situația tristă a unei fetițe bolnave de leucemie. Sunt sigură că sunt nu zeci, ci sute sau chiar mii de cazuri similare cu copilași grav bolnavi și părinți cărora nu le-a mai rămas altceva decât să se îndrepte cu fața spre Dumnezeu, să spună rugăciuni crezând în minuni care, poate că uneori chiar se întâmplă. Dar ne putem baza pe lucrul ăsta? Putem să dormim (ca și părinți) pe-o ureche sperând într-o minune? Nu știu dacă voi, cei care citiți, aveți copii sau nu, dar eu când am intrat pe pagina pusă la dispoziție de părinții fetiței bolnave, primul lucru pe care l-am făcut, împotriva voinței mele, a fost să ma pun în locul acelor părinți. M-am uitat la copiii mei și i-am mulțumit încă o data lui Dumnezeu că m-a ferit de necazuri atât de mari. Oricât de insensibilă as fi, nu pot să fiu doar martor al unor asemenea cazuri și să trec nepăsătoare peste ele. nu ar fi corect! Să nu creadă cineva ca am făcut pe eroina donând banii de care oamenii aceia chiar au nevoie, că nu am avut posibilități s-o fac, dar apelez la bunăvoința voastră. Mă gândesc că poate se găsește cineva cu posibilități materiale mai bune care să ajute aceasta familie aflată în suferință. Poate nu acum, dar îmi doresc să știu că în câteva zile cineva o s-o facă și mi-as dori ca lucrul ăsta să se întâmple înainte de a fi prea târziu.
Acum îmi vin în minte cuvinte vulgare pe care le-as adresa statului, întregului sistem de sănătate și tuturor celor care au făcut ca lucrurile să devina imposibile pentru ca acei copii nevinovați să fie tratați cum se cuvine. Lună de lună plătim asigurări de sănătate, deși sunt precisă că o mare parte din populație nu se folosește de ele, practic sunt bani care ni se iau din mană forțat, fără ca noi să putem contesta. Muncim, statul ne ia o parte din venit, iar când avem nevoie de ajutorul lui, al statului, suntem scuipați. Vorbesc în cunoștință de cauză: știți cum e să stai în fața unei comisii și să se ridice din sprâncene atunci când spui (cu dovezi parafate de medici, bineînțeles) că suferi de o formă avansată de cancer? e neplăcut, vă spun eu. O parte din ei, "Zeii" de care depinzi ca să te sprijine financiar, ridică din umeri, alții din sprâncene, se uită la tine ca la un intrus și ți se zice asa: "în ce stadiu ești? doar atât? păi măi femeie, tu mai poți munci!". Bun, acceptăm că mai putem indura! dar zi-mi tu, stat roman care mă furi, cum ii spui unei fetițe de doar 4 ani că nu o poți ajuta? De curiozitate întreb, o mângâi părintește pe creștetul capului și o trimiți să moară? Sau nu i te adresezi ei ci părinților, spunându-le să se "pregătească"? Eu poate sunt cinică, dar nu o fac decât în scris, imaginați-vă cum e când statul e cinic cu tine și te trimite să te descurci singur în lume, fără sprijin, fără o mană de ajutor. Suntem doar niște paraziți care trăim din banii statului... Hai oameni buni, la muncă, nu așteptați să vi se dea pomană!
Vă mai rog încă o dată, înainte să vă îndreptați spre servici, intrați pe această pagină și nu fiți indiferenți față de soarta acestei copile. Orice ajutor financiar este binevenit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu