Detest teleshoppingul.
La fel de mult cum urăsc și întrebările idioate al căror răspuns trebuie
sa-l dezvolt, deși nu e cazul. O întrebare idioata ar fi “de ce?”. Dacă
zic ca ma doare în cur, cum ma poți întreba “de ce”? e “umpic” cam
jenant să-ți zic ca nu pot sa ma cac ori ca am primit un șut în cur.
Revin la teleshopping: cat de retardata ma vad cei care gândesc (și care își fac rolul prin) reclamele alea? Felul cum încearcă sa ma convingă sa le cumpăr produsele e jignitor pentru mine. Vad des un libidinos chel cu un cercel în ureche (nu știu de ce, dar îmi lasă senzația ca e vreun fost actor porno al anilor ’70) care face pe prostul pe tot parcursul reclamei, casca ochii la cel care-și vinde produsul, apoi la cameraman și-mi face semn ostentativ sa ma uit și eu la fel, crede ca voi fi la fel de uimita și o sa am aceeași privire tâmpă ca a lui. Dar nu e asa, din contra, îmi provoacă repulsie și ma deranjează modul penal în care îmi spune sa cumpăr produsul. Un nene bucătar își face de lucru pe acolo și-mi arata cat de bine și de ușor taie un cuțit (mi se pare normal ca orice cuțit ascuțit sa taie bine, în cazul în care nu face fata cuțitul, cautam o lama și tot ne rezolvam venele dacă asta e intenția), însă acel cuțit costa cat o sabie ninja, dar felul cum ma îmbârligă e fenomenal. “uite, da-mi fraiero un sfert de salariu și îți dau la schimb un cuțit, dar stai asa, ca nu doar unu, îți mai dau și altele pe lângă asta”. apoi intervine libidinosul: “cum? asa de ieftin pentru setul asta de cuțite? dar e chiar o minune, e de-a dreptul mocangeala”. după care intervine iar replica bucătarului (asta sanchi e apogeul): “stai puțin tristule, sa nu faci infarct, la prețul asta mic, îți dau 2 seturi de cuțite, nu uita, la prețul unui singur cuțit, îți dau vreo 20, iar pentru ca aricii tai (cumpărătorii) îmi sunt simpatici, le dau chiar și suportul pentru cuțite (care oricum era inclus, dar sa para oferta mai mare…), mai zi ceva, nu ești extaziat? Nu te tăvălești pe joc de bucurie?” libidinosul se uita la bucătar și-l mai întreabă de câteva ori dacă a înțeles bine, deci încă o data ma tratează ca pe prosti. După ce se asigura ca m-a vrăjit cu oferta, începe efectiv sa tipe la mine de parca i-as fi menajera și nu i-am spălat pe jos cum trebuie: “dar e incredibil doamnelor și domnilor, luați telefonul, sunați acum și comandați” – nu suna ca și cum mi-ar fi spus: “pai ba nesimțito, tu încă n-ai spălat pe jos? Pune mana futu-ți gura ma-tii de putoare și spala!”
Nu amice, nu cumpăr nimic de la tine ca ma deranjează cum îmi vorbești, ma deranjează prețul pe care tu îl vezi ca fiind de nimic, dar cel mai mult ma deranjează atitudinea ta.
sa va arat ca nu vorbesc prostii, asta în cazul în care ați ratat, printr-o minune, reclama la care fac referire: asta e reclama.
Revin la teleshopping: cat de retardata ma vad cei care gândesc (și care își fac rolul prin) reclamele alea? Felul cum încearcă sa ma convingă sa le cumpăr produsele e jignitor pentru mine. Vad des un libidinos chel cu un cercel în ureche (nu știu de ce, dar îmi lasă senzația ca e vreun fost actor porno al anilor ’70) care face pe prostul pe tot parcursul reclamei, casca ochii la cel care-și vinde produsul, apoi la cameraman și-mi face semn ostentativ sa ma uit și eu la fel, crede ca voi fi la fel de uimita și o sa am aceeași privire tâmpă ca a lui. Dar nu e asa, din contra, îmi provoacă repulsie și ma deranjează modul penal în care îmi spune sa cumpăr produsul. Un nene bucătar își face de lucru pe acolo și-mi arata cat de bine și de ușor taie un cuțit (mi se pare normal ca orice cuțit ascuțit sa taie bine, în cazul în care nu face fata cuțitul, cautam o lama și tot ne rezolvam venele dacă asta e intenția), însă acel cuțit costa cat o sabie ninja, dar felul cum ma îmbârligă e fenomenal. “uite, da-mi fraiero un sfert de salariu și îți dau la schimb un cuțit, dar stai asa, ca nu doar unu, îți mai dau și altele pe lângă asta”. apoi intervine libidinosul: “cum? asa de ieftin pentru setul asta de cuțite? dar e chiar o minune, e de-a dreptul mocangeala”. după care intervine iar replica bucătarului (asta sanchi e apogeul): “stai puțin tristule, sa nu faci infarct, la prețul asta mic, îți dau 2 seturi de cuțite, nu uita, la prețul unui singur cuțit, îți dau vreo 20, iar pentru ca aricii tai (cumpărătorii) îmi sunt simpatici, le dau chiar și suportul pentru cuțite (care oricum era inclus, dar sa para oferta mai mare…), mai zi ceva, nu ești extaziat? Nu te tăvălești pe joc de bucurie?” libidinosul se uita la bucătar și-l mai întreabă de câteva ori dacă a înțeles bine, deci încă o data ma tratează ca pe prosti. După ce se asigura ca m-a vrăjit cu oferta, începe efectiv sa tipe la mine de parca i-as fi menajera și nu i-am spălat pe jos cum trebuie: “dar e incredibil doamnelor și domnilor, luați telefonul, sunați acum și comandați” – nu suna ca și cum mi-ar fi spus: “pai ba nesimțito, tu încă n-ai spălat pe jos? Pune mana futu-ți gura ma-tii de putoare și spala!”
Nu amice, nu cumpăr nimic de la tine ca ma deranjează cum îmi vorbești, ma deranjează prețul pe care tu îl vezi ca fiind de nimic, dar cel mai mult ma deranjează atitudinea ta.
sa va arat ca nu vorbesc prostii, asta în cazul în care ați ratat, printr-o minune, reclama la care fac referire: asta e reclama.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu