23 iulie 2012

și băieții fug cîteodată


   Ca femeie, îmi pare a fi simplu sa flituiești un bărbat, în primul rand că femeile au atitudinea aia de "lasă-mă sa te las" chiar și atunci cînd nu vor. Dar să continuăm joculețul de ieri pe care unii nu l-au sesizat ca fiind o formă ironică de scriere (ce de-a-n pulea am zis aici...).
   Sunt gesturi simple pe care femeile au obiceiul să le facă în mod inconștient, dar dacă vorbim despre "bunoace", bărbații sunt îndeajuns de înțelepți (sau excitați) ca să treacă peste. Fazele ca plescăitul gumei și făcut baloane din ea e un gest soft, dar cînd ieși la întîlnire cu pantaloni sport și pantofi cu toc ii pune pe bărbați în situația de a închiria un restaurant întreg ca să se asigure că ești penibila doar în ochii lor. Nu am de gînd să țin lecții de bun simt pe care ar fi trebuit sa le știe orice cucoana, în schimb am o obsesie, sau două, pentru serile cînd ies în oraș: fie că sunt în compania soțului sau nu, evit sa beau alcool dacă cei cu care sunt la masă consumă altceva. Cealaltă regula a mea e treaba cu înjurăturile. Categoric nu! dacă sunt oameni pe care ii cunoști pentru prima data, e posibil să nu te simți în largul tău să înjuri și asa e cel mai bine. Accept treaba asta din partea bărbaților, nu mă deranjează deloc înjurăturile spuse din gura unui bărbat, dar cînd vin din partea unei femei pe care nu ai mai întîlnit-o, sună urat de tot. Ce faci acasă ori în compania prietenilor e cu totul altceva, acolo ai bilet de voie să lași sindromul Tourette să-și facă "numărul".
   Gestul suprem care ii deranjează pe bărbați e lipsa feminității. Nu contează că te îmbraci în pantaloni trei sferturi cu buzunare laterale și că în picioare porți o pereche de bascheți, ori că asculți muzică ceva mai brutala decît ei, în schimb să vezi o femeie care scoate flegme din ea ori se scobește nestingherita în nas în văzul tuturor, nu e chiar o plăcere. Acum că mi-am imaginat gesturile astea făcute de femei, parca nu-mi mai pare atît de enervanta situația cînd îți bagi în gură o șuviță de păr și o umpli cu salivă apoi o scoți ca să-ți faci conturul buzelor cu ea.
   Dacă ai experimentat ce am scris mai devreme și cel de lîngă tine nu a dat bir cu fugiții, atunci omul e tîmpit, mega-excitat ori, mai rău, îndrăgostit; iar în cazul ăsta merită sa-i dai o șansă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu