un chef nebun de facut nimic

   Vad ca starea mea de "not in the mood" se accentuează pe zi ce trece. am asa un chef de a sta întinsă și a face nimic... nici sa dorm nu am chef, nici sa gândesc, nici măcar sa închid ochii nu vreau, dar nici sa-i țin deschiși. înainte sa ma apuc acum de scris asta, ma uitam la taste în speranța ca poate ma folosesc de puterea mintii ca acele cuvinte pe care le am în minte, sa se scrie singure. n-am reușit. probabil sunt prea obosita ori incantațiile nu-mi folosesc atunci când vreau sa mișc ceva. dar totuși, e atât de greu sa nu fac ceva...
   cum naiba sa stai, fără sa te gândești la ceva, fără sa dormi, ba mai mult, sa te faci ca nu auzi ori ca nu vezi?! cu prietenii nu am mai vorbit, mi-e și frica sa deschid messu', cred ca am de primit niște puli metaforice ca nu am mai dat vreun semn de viata, da' cum pizda ma-sii sa zic ca nu am stare sa vorbesc sau sa scriu?
   nici sa mănânc nu am chef, deși gătesc și-mi hrănesc copiii, eu nu pot sa mănânc. când rămân singura, am chef  de o bere, dar nu vreau sa beau, ci doar sa am deja starea care-mi place fără sa depun efortul de a-mi turna în pahar și de a-l duce apoi la gura. când vreau sa fumez, îmi aprind țigarea cu un efort inimaginabil, dar pentru ca nu am chef sa mișc mana atât de des, nu fac altceva decât sa-mi aprind țigarea și sa o respir, fără s-o scot din gura decât atunci când o sting. când vreau sa scrumez, îmi aplec căpățâna către scrumiera și îmi trag una peste ceafa ca sa cada scrumul, dar nu o fac des, ci doar atunci când chiar mai am și altceva de făcut...
   m-as duce pana la chioșcul din cartier, dar pentru ca patronului ii place de mine, se străduiește sa ma facă sa rad, iar eu ar trebui sa zâmbesc măcar asa, din bun-simt, dar nu am chef. necesita niște mușchi ca sa-mi afișez zâmbetul pe bot, dar gândul ca trebuie sa-i contract ma face sa renunț la plăcerea de a ieși la magazin.
   îmi las feisbucu deschis toată ziua, iar online sunt numai pentru 7 inși, tocmai ca n-am chef sa vorbesc cu toată lumea. din cei 7 vorbesc doar cu 2 zilnic, pe ceilalți nu-i deranjez, deși intenționam sa mai schimb cate o vorba cu cineva...
   ciudat e ca lipsa asta a mea de chef nu e leneveala, ci o stare de epuizare psihica și fizica de care țin cont abia când devin deprimata. cam cum sunt acum. ca sa îmi treacă starea asta trebuie sa rad și sa plâng (nu amândouă deodată). cu rasu' am rezolvat-o, citesc cate ceva, dar mai sunt și cei cu care mai schimb o vorba, la fel de funny și ei. de plâns nu prea pot ca nu găsesc ceva care sa ma sensibilizeze. va trebui sa aștept pana ii fac următorul vaccin fiica-mii ca sa plâng știind c-o s-o doară, pana atunci o sa ma desfăt răzând.
   acum ca am terminat ce am avut de scris, mi-e groaza ca va trebui sa corectez, dar n-am chef. important e ca știu eu ce am behăit aici.