urăsc când mi se întâmplă

   Sunt mult prea multe lucruri/gesturi/gânduri/fapte în viata asta pe care le urăsc de moarte, dar nu o să zic despre toate, ci doar de unul care mă scoate din minți când mi se întâmplă: începe cu un subtil gâdilat, las capul pe spate, știu că e gata să vină, trag aer adânc în piept, mă încordez așteptând să mă eliberez de tot ce am când... se oprește. și se încheie brutal, fără măcar să fiu avertizată de ce urmează să mi se întâmple, ca și cum tot deranjul ăsta a fost degeaba și așteptările mele au fost în zadar. tot efortul meu rămâne cu o mică usturime neplăcută și o mare dezamăgire. ochii încep să-mi lăcrimeze, moment în care îmi duc mâna la nas, îl frec, îmi trag mucii și încep să injur așteptând să mai am ocazia de a strănuta. dar aș mai risca o tură pentru că nimic nu se compara cu plăcerea nevinovată de după strănut, e mai plăcut decât orgasmul, eu așa zic. durează mai puțin, e adevărat, dar eliberarea...