Azi o sa continui joaca mea "de-a scrisu'" si o sa povestesc despre șpagă (cuvânt pe care l-am zis azi de cel putin 300 de ori). Am chef doar doua intamplari sa relatez: una cu spitalul, alta cu "cei de la apa", ambele având ca și punct comun "șpaga", normal!
Legat de spital, ma ia cu tremuratul și acum când îmi amintesc ce mi s-a întâmplat. în urma cu ceva vreme am rămas însărcinata, lucrurile au mers prost, am pierdut sarcina, am trecut peste. Bun, după o alta perioada, iar am rămas însărcinata, eram fericita, ma vedeam mama în toată regula pana am primit același pumn în bot și iar am pierdut sarcina. Urmează calvarul. Sufeream de depresie, m-am certat cu toată lumea, nu ma interesa absolut nimic din jurul meu decât copilul pe care-l aveam în mine. mort! povestea e lunga, despre depresiile și tentativele mele de suicid am sa vorbesc doar dacă o sa vreau, cu alta ocazie, pana atunci revin la șpaga mea cea de toate zilele. La cea de-a doua sarcina pierduta a fost nevoie sa ma ducă la spital forțat. Ajunsa acolo, doctorița care se ocupa de mine m-a lăsat în grija medicului de garda. Urma sa ma "scape" de un făt de 14 săptămâni oprit în evoluție. Pentru ca eu oricum nu voiam sa renunț la fătul din mine, nici nu am vrut sa dau vreun ban medicului care urma sa ma opereze, iar pentru el a fost un motiv ca sa evite sa ma trateze. Soțul meu efectiv a alergat pe culoarul spitalului ca sa-l roage sa ma consulte și sa își facă treaba sau datoria de medic. Nu a reușit sa-l înduplece fără sa-i dea bani. ziua a trecut fără sa fiu băgata în seama de cineva iar eu ma simțeam puțin cam rău. A doua zi, la fel, habar n-am ce s-a întâmplat exact, cert e ca nici atunci nu am fost băgata în seama. Urmează a treia zi de spitalizare, zi în care a intrat în tura doctorița care m-a adus la spital. M-a văzut și au curs întrebările cum ma simt acum după, de ce sunt alba la fata, ce-i cu mine... Eu am întrebat-o: după ce? ca nu am fost chiuretata, nu vreau și nu sunt dispusa sa dau șpagă. Când a auzit ca nimeni nu s-a ocupat de mine, e răbufnit. M-a luat de-o aripa și m-a dus în camera de garda unde le-a luat la înjurături pe asistentele de acolo. A sunat și s-a interesat de ce pana acum nu am fost operata. Nu am ascultat mai nimic, doar ca ma speriasem puțin când am auzit de septicemie. într-un final am fost ajutata și după toată treaba asta, am dat o mica atenție celei care a fost mai cumsecade cu mine. Am urmat apoi un tratament ca sa nu existe alte riscuri. Următoarea întâmplare cu spitalul a fost când am născut primul copil. Soțul meu era comparat cu un fan al manelelor, asa zburau banii din mana lui către medici. Tot ce ne interesa a fost sa duc sarcina la bun sfârșit, sa nasc un copil sănătos și sa ajungem teferi acasă. Asa a fost, în schimbul unei sume de bani (nu f mari), am trecut cu bine. Urmează o perioada destul de neplăcuta ca iar a trebuit sa ma întorc la spital, dar nu e ceva de povestit on topic. Se întâmplă sa fiu din nou însărcinată, de data asta neplanificat, iar eu sunt total împotriva avorturilor motiv pentru care decid sa păstrez sarcina. La doua luni de sarcina am avut sângerări, iar înnebunisem de teama unei alte sarcini pierdute. Am ajuns la spital, dar cu un tratament am reușit sa previn lucrul asta. După cele 9 luni de sarcina, eram pregătită psihic și fizic (asa consideram eu) de nașterea bebelușului. De data asta nu am avut "pretenția" sa nasc cu medic, asistenta și moașă, ci doar cu medicul de garda. Am făcut pe eroina și mi-am promis ca nu dau vreun leu pana nu ma vad cu un picior afara din spital și cu copilul în brate. eh, am greșit! ajunsa la urgente, ma consulta o cucoana și îmi spune ca nu am dilatația care trebuie și ca am de ales: aștept sa ma chinui de una singura PE HOL (în sala de așteptare), ori "fac ceva" ca ea sa sune la moașa de garda, sa urc la maternitate și de acolo ma ia acea moașă în primire. Menționez ca sunt rezisenta la durere, doar ca am o mare problema cu rușinea. Nu-mi place sa fiu văzută când ma chinui, ca am o stare de nervi amestecata cu durere și reacția nu e una buna din partea mea. M-am gândit câteva secunde și am zis: ok, îți dau 30 de lei, spune-i moașei despre mine. zis și făcut, a sunat, am ajuns în sala de nașteri. Acolo moașa era convinsa de cea de la urgente ca o sa ii dau o atenție. M-a asigurat ca ma ajuta, tot ce va trebui eu sa fac e sa o pun în legătură cu ruda care stătea în fata sălii de nașteri. Pentru ca nu am pe nimeni în orașul în care locuiesc, singurul susținător moral era soțul meu, iar el trebuia sa se întâlnească cu ea sa-i dea banii. I-am spus ca el nu are, eu sunt "tartora" și cu mine trebuie sa se înțeleagă. A fost una din cele mai mari greșeli... După ce mi-a rupt apa (a zis ca nu are voie, dar ma ajuta asa), m-a așezat în pat și mi-a pus o perfuzie. am crezut ca leșin de durere. M-a asigurat ca e bine asa, din cauza durerii o sa încep sa împing și îmi va fi mai ușor când ma suie pe masa de nașteri, doar ca nu asta era intenția. In timpul contracțiilor, mi-a spus sa merg cu ea în toaleta camerei sa discutam. Ma jur, dacă îmi cerea sa-i dau 100 de mii de euro ii dădeam fără sa discut (dacă-i aveam), norocul meu a fost ca s-a limitat la 400 de lei pentru ea și asistenta. A fost în regula le-am dat, apoi imediat după ce s-au văzut cu banii în mana, lucrurile s-au pus în mișcare. Mi-au băgat în perfuzie ceva de dilatație și în vreo 15 de minute, fătul coborâse și luase poziția care trebuia, m-am suit pe masa și în 10 minute am născut o fetita sănătoasă. Cam asa stau lucrurile în spital, dai bani când trebuie și cui trebuie, ești prietenul lor. Al "Zeilor" pe mâna cui pici.
Dincolo de spital, mai voiam să mă plâng și de alte zone unde se cer bani, spre exemplu azi mi s-a cerut o suma de bani în schimbul unei lucrări din partea celor de la RAJA. In urma cu câteva zile, în fata casei mele apare o mașină cu vreo 5 inși în ea. Iese un nene, îmi bate în ușă și mă anunță că mă debranșează de la apă. Eu fiind impulsiva din fire, îl iau la întrebări pe un ton nu tocmai prietenos. Nenea ridică din umeri, și se retrage la vreo 2 metri depărtare de mine apoi ia poziția milogului și se ascunde după clasica replică: doamnă, eu sunt un simplu angajat, fac ce-mi spun șefii. Bun, am înțeles, dar în ce baza vii și îmi tai apa fără să primesc un avertisment? la care omu' îmi spune nonșalant: coborâți și vorbiți cu șeful meu, e în mașină. ok, cobor si-i fac semn sa iasă din mașină celui responsabil. Nu înțeleg de ce par atât de fioroasă, dar "șefu" a considerat că e mai sigur să dea geamul de la mașină jos și sa vorbim asa, dacă eu nu vreau sa intru. Am avut un schimb de replici cu dânsul, s-a lăsat cu amenințări de debranșare din partea lui, și cu proces din partea mea, apoi am convenit sa îmi lase la dispoziție 24 de ore, timp în care eu trebuie sa îmi fac un nou contract. Aici e un ditamai futaiul cu alergături în 7 locuri despre care nu o să mai scriu, dar poate o să revin. Cele 24 de ore s-au prelungit la 48, cei 150 de lei ceruți șpagă, dar refuzați de mine, s-au făcut 300 (bani facturați) și încă mai am de dat.
Nu încurajez șpaga, cel puțin nu asta intenționez, dar observ că numai asa sunt șanse de rezolvare a diferitelor probleme. Acum rămâne să vă gândiți de doua ori înainte de a acționa. Dai bani atât cat ți se cere, ori te hazardezi încercând sa fii un om corect și te trezești supt de bani pana la ultima picătură?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu