despre șefi

   Mi-ar fi plăcut ca legat de postarea asta sa scriu cuvinte cu conținut mare de vulgaritate, dar nu pot. Pentru ca nu simt asa cum simte soțul meu sau prieteni de-ai mei vis-a-vis de șefii lor. Chiar mai devreme, feisbuc îmi sugera sa-l adaug ca prieten pe un fost șef de-al meu, asta m-a făcut sa ma gândesc la perioada (puțin cam îndepărtată) în care munceam. Ciudat e ca nu am avut parte de javre de oameni ca și angajatori. E posibil sa ma fi certat cu ei, sa-i fi înjurat și ei la rândul lor sa ma înjure, dar am și uitat, ori nu m-a afectat atât de tare încât sa-i țin minte ca fiind oameni rai. S-o luam în ordine:
 - în Sulina am lucrat la o sala de internet (la vechea cantina), unde șefi erau un cuplu. Salariu meu la vremea aia era de 1 milion de lei în condițiile în care salariul minim era 3 milioane. Mi-a fost nasol pentru ca era o perioada critica pentru mine când tocmai zburasem de acasă și nu-mi permiteam gazda. Am mai scris despre asta și nu o sa repet. Șefii erau ok, tocmai de asta nu am insistat cu salariul mai mare, ma rog, nici nu-și permiteau sa plătească mai mult.
 - tot în Sulina a fost următorul loc de munca și, de asemenea, în același domeniu. Patronii sălii de internet erau doi băieți asociați, oameni cu care nu prea luam legătura, doar veneam la sala iar ei veneau sa ne controleze destul de rar. Eram controlați dacă notam toate computerele ocupate pentru ca atunci nu aveau un program care sa contorizeze banii încasați, iar șefii erau conștienți ca se fura, de asta ne plătea asa puțin. Salariul era mic, dar nu ma plângeam caci puteam sa ma descurc. De furat nu prea ma aruncam, deși se fura ca-n codru, eu îmi scoteam doar țigările, nu ma interesa sa bag mana adânc în încasări, chiar dacă as fi făcut foamete.
 - al treilea job l-am avut în Constanta. Ma angajasem camerista la un hotel din Mamaia "pe pile" cum s-ar zice. Mătușa soțului meu era contabila acolo și m-a băgat și pe mine sa lucrez. Salariul era puțin peste minim, condițiile de munca erau decente, nu ma pot plânge. Ca șef direct aveam o supraveghetoare. O femeie de milioane în fata căreia nu îndrăzneai sa zici nici da-te mai încolo. Nu era nevoie sa ne spună ea ce sa facem ca de rușine făceam totul perfect, sau macar încercam sa facem asta. Îmi ieșea șpagă destul de mare.
 - pentru ca am lucrat camerista doar pe sezon, din toamna m-am angajat vânzătoare într-o patiserie. Am mai scris pe undeva despre asta. Doua cupluri erau patronii patiseriei, ce-i drept, erau asociați la mai multe patiserii, de aia și-au permis să-și împartă veniturile. Despre ei nu am decât cuvinte de lauda. Toată ziua râdeam cu ei, mai ales când le povesteam ce tâmpenii făceam când eram baistruc. Atunci când mi-am dat demisia de acolo, am avut o mare părere de rău, dar știam ca o sa plec la mai bine. După demisia mea am rămas în relații bune cu ei dar, din păcate, am auzit ca au falimentat de când cu criza asta... Mi s-a făcut dor acum de șefii respectivi.
 - ultimul job pe care l-am avut pana sa intru în concediu maternal a fost de casiera într-o benzinărie. Pizda mă-sii, eram un amarat de lucrător comercial, dar suna mai bine casiera. și despre perioada asta am mai scris, n-o sa ma repet, ma voi limita doar la șefi. Bun! Aici șeful stației de benzinărie era un ardelean tânăr, cam de-o seama cu soțul meu. E un băiat de treaba, n-am ce-i reproșa decât ca era un scârțar. Bai, o chitra mai mare ca el n-am văzut frate. Dar râdeam de ma cacam pe mine. Mergeam la munca cu placere de multe ori. Ne mai și înjuram, e adevărat, dar era fără supărare. Mai e o chestie: într-un colectiv unde șeful e criticat, trebuie sa tragi și tu câteva înjurături la adresa lui, altfel ești văzut pupator în pula, vorba românului.
   Practic, toți oamenii care mi-au fost șefi, m-au tratat omenește, adică nu s-a lăsat cu certuri mari astfel încât sa nu ne vorbim. A, doar o "șefă" nu-mi mai vorbește ca i-am scris un bilețel în care i-am spus ca pomenile tatălui ei (care murise de curând) sa și le facă din banii ei, nu sa-mi oprească din salariu. Ca asta făcuse cucoana, după ce ca era un salariu de mizerie, mi l-a oprit chipurile sa achit eu datoriile celor care au jucat pe tura mea. Ma rog, e o imbarligatura mai mare, dar la faza asta a fost nesimțită, nu degeaba am tratat-o la fel. Pentru ca eu nu prea am avut motive de înjurat șefii, s-ar putea ca data viitoare sa zic despre angajatorii soțului meu. Acolo da, o sa am cate ceva de zis și urări de muie cu sănătate și fericire.