6 aprilie 2013

ceva usor, de post (din amintiri)


   Eram în Constanta, la câteva luni după ce am găsit un loc cu chirie într-o casa cu niște bătrâni puțin cam nebuni. Mosu, un bețivan simpatic, fără dinții din fata, baba, o ciudata cu privire rece, dar era femeie buna atunci când se simțea cu un picior în groapa, mai aproape de moarte.
   O vad pe baba ca se gătește, își alege cel mai mișto batic, își calculează banii pentru lumânări și gândea cu voce tare:
- 'tu-i Dumnezeii ma-sii, nu-mi ajunge și pentru bilet.
- da' unde mergeți, bre, asa gătită pruna?
- la biserica. am ținut post săptămâna asta și trebuie sa ma împărtășesc.
- ați ținut post pana acum câteva secunde când ați înjurat, ii spun cu zâmbetul pe buze. mi-a aruncat o privire ușor blajina, încât mi s-a oprit circulația sângelui. știți, as vrea sa vin și eu la biserica, e departe?
- ai ținut post? nu te poți împărtăși asa de capul tău, fără sa fi ținut post săptămâna asta.
- dacă orezul, fasolea, ceapa și bulionul sunt de post, atunci da, sunt în regula. dar eu nu merg cu autobuzul, doar sa-mi spuneți pe unde e cea mai apropiata biserica de aici.
- mergi cu mine ca nici eu nu iau autobuzul.
   Odată ajunse în biserica, drumurile nostre s-au separat, fiecare își vede de treaba ei. eu îl caut cu privirea pe omul în negru și îl zăresc într-un colt vorbind la telefon, nu-l deranjez. își termina convorbirea și surprind câteva babe ca-l vânează încercând care mai de care sa îngenuncheze în fata lui. urmăresc fiecare baba și le cronometrez în minte; nu aveam răbdare și, spre rușinea mea, ca sa-mi treacă timpul mai repede îmi imaginam păcatele fiecărei cucoane. una mai tinerica, la vreo șaizeci de ani, a stat minute bune sub patrafir, era normal sa mi-o imaginez ca fiind politician. o vad ca pleacă:
- cum a fost? ma refer la păcate, nu la spovedanie. mi-am permis sa-i arunc una scurta ca doar nu ne-om lua la bătaie în biserica. s-a uitat la mine, m-a măsurat din priviri, a vrut sa-mi zică ceva (și nu era de bine) dar am întrerupt-o. eu încă nu m-am spovedit, îmi permit sa mai păcătuiesc, dumneavoastră nu! i-am tăiat elanul, nu m-a înjurat.
îmi vine rândul la spovedit. înainte sa fac pasul decisiv, popa răspunde iar la telefon și îl vad ca iese din biserica. asta e un semn, Doamne? apare în scurt timp cu vreo doi bărbați, le arata ceva în altar după care își dau mana prietenește și popa e părăsit. vine la mine, se scuza, îmi pune pe cap patrafirul și îl aud ca bolborosește ceva. eu instinctual fac o cruce și aștept sa fiu interogata.
- spuneți, va ascult. ați ținut post?
- da.
- în regula, acum mărturisiți!
- părinte, știți, facem altfel: luați în considerare ca am toate păcatele din lume, întrebați-mă de un păcat mai grav și va spun dacă l-am comis sau nu. economie de timp, zic eu.
și începe popa sa-mi însire niște cuvinte împopoțonate - ma plimba printre tarabe - cu o fraza care nu se mai termina la care eu trebuia sa răspund dacă am făcut sex sau nu. și mai precis, când. intenționam sa-i zic ca e cam indiscret, dar știind ca e trimisul lui Dumnezeu, na, tre' sa-i spun. la întrebarea "când", nu am vrut sa răspund, am zis ca e mai bine sa trecem peste. cireașa de pe tort (sau bomboana de pe coliva, mai degrabă) a fost când m-a întrebat detalii legate de activitatea sexuala.
- stați puțin ca ceva nu e în regula, cum adică "cum"? părinte, iertați-mă, dar Doamne Doamne e cam indiscret dacă e interesat de astfel de detalii. cu tot respectul, haideți sa încheiem ritualul cu spovedania, sa trecem la împărtășit ca mai sunt și alte cucoane la rand. m-a simțit după ton ca dacă insista, risca mult.
   Termin cu spovedania și ma îndrept spre ieșire nu înainte s-o caut pe tanti Lenuța (cucoana la care locuiam cu chirie). Plecam și pe drum îmi povestea ea ceva, dar mie mi-a rămas gândul la tânărul preot cu întrebările lui. când ii auzeam vocea mai grava a proprietarei, mai aruncam cate un "vai, chiar asa?!" sa nu para ca nu o ascult. La un moment dat îmi captează atenția când aud ceva legat de popa:
- știi, are har preotul, bătrânul e cunoscut.
- o clipa, care preot?
- la care m-am spovedit.
- dar nu e unu' tânăr, brunetel?
- nu, e bătrân cu barba alba. nu știu la ce popa ai fost tu.
WTF? not again...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu