21 aprilie 2013

ați fost vreodată la weekend?


   nu demult am completat un caiet de oracol. una din întrebări: "ați fost vreodată la weekend? dacă da, v-a plăcut?"
mi-am dat seama ca nu știa fata ce înseamnă "weekend", dar a folosit cuvântul pentru ca a crezut ca e "la moda". am înțeles-o perfect, am apreciat sinceritatea ei. îmi amintisem de copilăria mea când, într-o vacanta de vara, vecinii "mari" de la bloc erau plecați în tabără. în mintea mea aveam câteva nelămuriri:
- ce și unde e tabăra? îmi era rușine sa întreb, dar bănuiam ca "tabăra" e un oraș mai mare decât Tulcea (Tulcea pentru mine însemna libertate, orașul mare cu multe mașini și aglomerație pe strada. parcuri, tobogane și leagăne, înghețată la lopetica și pufuleții mult așteptați de la musafirii care ne treceau pragul când ajungeau la noi în Sulina).
- în tabără se ajunge cu trenul? nici trenuri nu văzusem la vremea aia. de fapt, prima data am văzut un tren pe la 20 de ani când m-am mutat în Constanta. am amintiri plăcute, retrăiesc acum emoțiile pe care le aveam când am văzut prima data trenul. aceleași emoții am trăit și când trebuia sa călătoresc singura cu autobuzul și a trebuit sa urmez cu strictețe pașii: intri în autobuz. lângă fiecare ușă găsești cate un compostor. bagi biletul pana la jumătate și apeși pe buton. e foarte simplu, o sa vezi. în ziua aia nu am fost cu autobuzul, am mers pe jos câțiva kilometri ca nu eram sigura dacă o sa ma descurc sa compostez biletul și, decât sa ma fac de ras, mai bine ma plimb 2 ore pana ajung la destinație.
m-am îndepărtat, revin.
 - în tabără se mănâncă friptura cu carne? ar trebui sa explic și pleonasmul. pentru mine, friptura însemna cartofi la cuptor cu bulion și usturoi. o data pe luna aveam și carne, era singura mâncare pe care o mâncam liniștită deoarece carnea se împărțea frățește, fiecare cu porția lui. erau dăți când mâncam la grămadă toată familia și regula era: fiecare mănâncă ce apuca, dacă apuca.

întrebările mele vis-a-vis de "tabără" și-au găsit răspuns când am auzit de cineva ca s-a angajat la "tabără".
- cum, o sa lucreze departe de Sulina?
- nu, la tabără, la internat, acolo...
- aa, deci "tabăra" e clădirea mare cu multe camere și cu multa mâncare, am înțeles!

2 comentarii:

  1. La faza cu carnea ai dat cu oistea in gard.... daca citeste maica-ta te bate o saptamana, asa mare si cu trei copii cum esti acum. Ce o sa creada lumea despre ea?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. R. A. :) mama nu poate sa facă altceva decât sa confirme spusele mele.

      Ștergere