de ieri

   La mine în casa e o lege: când e sărbătoare, nu se face treaba! Sărbătoarea începe teoretic seara când bat clopotele. eh ieri seara, pe la ora 6 și ceva, știam ca trebuie sa renunțăm la munca dar, sa ma ierte Dumnezeu, am mai continuat pana pe la 21:30, cu mici pauze. Fiind acasă numai eu cu fratele meu, ne împărțeam treburile. Arunc o privire în camera proaspăt zugrăvită și zic:  
bai, uite cum facem, tu rașchetezi varul de pe parchet, eu vin din urma ta și matur, apoi tu dai cu peria, iar eu finisez.
frate-miu, ca sa nu fie "luat de fraier", se uita în camera și-mi zice bine, dar tu speli corniza ca la bibilit nu ma bag.
eu fac pe negociatorul: ok, dar tu speli ferestrele ca eu nu pot sa le spăl pe din-afara. 
Al meu frate a cedat crezând ca m-a fraierit.
Ma uit la ceas, e 7 seara. Cu teama, îmi continui treaba, ma gândesc ca poate Doamne Doamne nu ma vede având în vedere ca mai des intram pe feisbuc decât sa-mi termin curățenia. Las telefonul de-o parte și decid sa nu ma opresc pana nu așez tot. Nu știu cum dracu se face ca alunec pe parchet și ma infing în șifonier ca un taur în toreador. acum nu știu cat de bine m-am exprimat, probabil șifonierul se sprijinea de mine, nu eu de el, la ce gabarit am. în fine... Idiotul (nu ala din carte, de frate-miu vorbesc acum) râdea cu lacrimi și-mi zice vezi, Dumnezeu nu bate cu parul! io ma cam speriasem naibii ca dacă ma întindeam pe jos din alunecare, nenoroceam bunătate de parchet. aveam o stare de nervi ca nu pot sa descriu în cuvinte. ma uitam în jurul meu ca sa apuc un bocanc, ceva, sa i-l trimit în zotca. n-am găsit, dar nu e bai. nici bine nu mi-am terminat filmul horror din minte, ca aluneca o țeavă din metal și-l lovește fix în cap. Probabil n-o sa credeți, dar chiar asa s-a întâmplat. M-am bucurat enorm, asta pentru ca am reușit sa-i dau și eu o replica micuță, dar cu înțeles: ei, fraiere, ai dreptate, Dumnezeu nu bate cu parul, îți da cu țeava în cap!