ce nu înțeleg, dar și ce îmi place

- ți se urează o zi buna, apoi "urătorul" rade ca vita. pai ce pula mea, urezi sub forma de gluma, pune ghilimelele ca sa înțeleg ca ești ironic...
- în perioada când aveam messenger, ma trezeam cu zeci de mesaje offline în care unu vinde, altul behăie ca nu se face nu știu ce materie într-o zi la școală, dar în pizda ma-tii, crezi ca ma interesează ofertele tale de retardat sau programul tău de la școală?
- mailurile redirecționate la grămadă unde ți se recomanda sa trimiți la rândul tău altor inși ca sa ți se îndeplinească nu știu ce cacat. bai sa-mi fut una, oare Doamne Doamne își citește mailurile sa vadă ce dorințe are de îndeplinit?!
- telefoanele de complezenta. mai bine amenință-mă cu bătaia decât sa ma suni, schimbam doua vorbe, apoi taci ca mutu și oftezi încercând ca în pauzele respective sa vin eu cu un subiect de discuție. vrei sa ne vedem, spune dracu' și dacă accept sa beau o bere cu tine, îți zic o zi și o ora. nu-i mai simplu asa?

   Dincolo de fazele astea care ma scot din sărite, e un lucru care-mi place la nebunie. sunt trei persoane pe care nu le cunosc personal, dar țin legătura virtual. bai, asa frumos așează în pagina mesajele și mailurile, ca mi-e mai mare dragul sa le citesc. sa mor dacă nu ma impresionează. și mai e ceva: cum se poate ca cei pe care nu-i cunosc personal sa ma ajute? nu știu cum se face, dar când vorbesc cu un om pe care îl cunosc doar prin rețelele de socializare, e dispus sa ma ajute cu orice. de multe ori nici nu e nevoie sa cer ajutor. altceva în afara de "mulțumesc" și un "chapeau!" din toată inima, nu pot sa spun. deci, Chapeau dragi prieteni!